Căutat-am noaptea în așternutul meu,
căutat-am pe acela după care inima-mi tânjește,
căutatu-l-am, dar nu l-am aflat.
Și m-am sculat atunci,
și am cutreierat cetatea, ulițele
și răspântiile largi,
și am căutat pe acela
după care inima mea tânjește,
l-am căutat, însă n-am dat de el.
O, fiice ale Ierusalimului,
juru-vă, dacă dați peste iubitul meu,
spuneți-i că sunt bolnavă de iubire…
(Cântarea cântărilor)
Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stinga focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire şi de soare.
Sărută-mi gura, buzele-ncleştate
Ce vorba şi surâsul şi-au pierdut.
Îţi vor zâmbi din nou înseninate
Şi-ndrăgostite ca şi la-nceput.
Sărută-mi fruntea, gândurile rele
Şi toate îndoielile-or să moară,
În loc vor naşte visurile mele
De viaţa nouă şi de primăvară.
(Sărută-mă…)
Cand vrei sa te convingi daca ai iubit cu adevarat o femeie, reciteste poeziile pe care i le-ai scris. Sunt cardiograme fara gres.
A iubi înseamnă a fugi din lumea ta în lumea altuia.
(Somnambulii)
© CCC
Sunt oameni care nu pot iubi pe unii fara sa urasca pe altii.
La jumătatea nopţii
Vom desena cu fluturi
Oglinzi tremurătoare
De spaţiu efemer
Şi adunînd lumina
Sub sfoara unei ciuturi
Ne vom topi de sete
Alunecînd spre cer
În carnea ta luceferi
Vor înflori femeie
Rememorînd căldura
Unui sărut răpus
Şi prin adînca rouă
A mărilor lactee
Rănindu-mă cu flăcări
Te voi veghea supus.
(Înalta fidelitate)
- De ce am adorat-o mereu pe mama ta? Pentru că nu aveam niciodată timp să mă gândesc la ea.
(Ginerele domnului Poirier)
© CCC
Dacă într-adevăr cuvintele te stânjenesc,
Nu spune nimic. Visează. Să nu-ți fie frig;
Eu sunt cea care vorbesc și te sărut;
Lasă-mă să revărs asupra ta
Ca vântul blând ce-adie prin pădure,
Acest murmur nemărginit, șoptit...
© CCC Published on: Jan 23, 2021
Să fiu alături de tine înseamnă să cred în mine şi în Dumnezeul iubirii noastre, ce va deveni religia luminii divine din mine.
Pentru ce te zbuciumi şi amar zâmbeşti?
Dragă-mi este alta, tu deloc nu-mi eşti.
Ştii prea bine însăţi, ştii prea bine tot -
N-am venit la tine, să te văd nu pot.
N-am avut ce face, când pe-aici treceam,
Şi mi-a dat prin minte să mă uit pe geam.
(Pentru ce te zbuciumi)
(Traducere George Lesnea)
A iubi inseamna cautarea jumatatii intregului din care ai facut candva parte.
Dragostea nu are nevoie de cuvinte, însă cuvintele au întotdeauna nevoie de dragoste.
Cate cai urmeaza si cate argumente gaseste inima pentru a ajunge acolo unde vrea.
O singura fiinta va lipseste si totul este pustiu.
Un seul être vous manque, et tout est dépeuplé.
...iubirea mea nu prea mai poate fi de folos nimănui, dar atâta cât a mai rămas, îţi aparţine în întregime.
(Agentul secret)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.