În fragede cânturi cereşti – o melodie,
Abia de s-aude – cânt de ciocârlie,
Prima albă floare iată că învie,
Ghioceii străluce în perdea aurie.
Eu:
E prea devreme, floricico, prea devreme
Nordul răsuflă încă ger,
Albe zăpezi din munţi aşteaptă vreme,
Dumbrava e udă până la cer.
Abia de-i miji luminiţa aurie,
Să te-ascunzi sub poala mamei-pădure,
Când dinţii de chiciură târzie
Sau perla rece de rouă, viaţa vor să-ţi fure.
Floricica:
Viaţa noastră-i trai de fluturi,
Trează-n în zori, seara te scuturi;
E mai bună clipa – una în Prier,
Decât multe-n toamnă-n ger.
Pentru Domnul strângi pomană,
Daruri, la prieteni sau iubită,
Din floarea mea tu fă cunună,
Cunună pe cunună împletită.
Eu:
În neruşinata iarbă, în sălbatica pădure
Ai crescut tu floare dragă!
Cu o strălucire slabă şi de stat micuţă tare,
Cine-ţi dă mândrie, fală?
N-ai culorile din zori,
Nici baticul de tulipă,
Nici rochiţele de crin,
Nici roza pictată-n sân.
Te voi împleti-n cunună;
Dar încredere, de unde-atâta!
Prietenii şi cu iubita
Te primesc cu drag în mână?
Floricica:
Prietenii mă culeg de cu seară,
Înger vestitor de primăvară;
Prietenia n-are strălucire multă
La umbră mai bine-ascultă.
Demnă de ce-i mânuţa fetei
Spune-mi, divină Maria!
Pentru primul mugur-tulei,
Capăt prima… ah! doar întâia
Lacrimă.
(Poezii, vol. I – Balade și romanţe)