În fragede cânturi cereşti – o melodie,

Abia de s-aude – cânt de ciocârlie,

Prima albă floare iată că învie,

Ghioceii străluce în perdea aurie.

 

Eu:

E prea devreme, floricico, prea devreme

Nordul răsuflă încă ger,

Albe zăpezi din munţi aşteaptă vreme,

Dumbrava e udă până la cer.

 

Abia de-i miji luminiţa aurie,

Să te-ascunzi sub poala mamei-pădure,

Când dinţii de chiciură târzie

Sau perla rece de rouă, viaţa vor să-ţi fure.

 

Floricica:

Viaţa noastră-i trai de fluturi,

Trează-n în zori, seara te scuturi;

E mai bună clipa – una în Prier,

Decât multe-n toamnă-n ger.

 

Pentru Domnul strângi pomană,

Daruri, la prieteni sau iubită,

Din floarea mea tu fă cunună,

Cunună pe cunună împletită.

 

Eu:

În neruşinata iarbă, în sălbatica pădure

Ai crescut tu floare dragă!

Cu o strălucire slabă şi de stat micuţă tare,

Cine-ţi dă mândrie, fală?

 

N-ai culorile din zori,

Nici baticul de tulipă,

Nici rochiţele de crin,

Nici roza pictată-n sân.

 

Te voi împleti-n cunună;

Dar încredere, de unde-atâta!

Prietenii şi cu iubita

Te primesc cu drag în mână?

 

Floricica:

Prietenii mă culeg de cu seară,

Înger vestitor de primăvară;

Prietenia n-are strălucire multă

La umbră mai bine-ascultă.

 

Demnă de ce-i mânuţa fetei

Spune-mi, divină Maria!

Pentru primul mugur-tulei,

Capăt prima… ah! doar întâia

Lacrimă.

(Poezii, vol. I – Balade și romanţe)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.