În fragede cânturi cereşti – o melodie,
Abia de s-aude – cânt de ciocârlie,
Prima albă floare iată că învie,
Ghioceii străluce în perdea aurie.
Eu:
E prea devreme, floricico, prea devreme
Nordul răsuflă încă ger,
Albe zăpezi din munţi aşteaptă vreme,
Dumbrava e udă până la cer.
Abia de-i miji luminiţa aurie,
Să te-ascunzi sub poala mamei-pădure,
Când dinţii de chiciură târzie
Sau perla rece de rouă, viaţa vor să-ţi fure.
Floricica:
Viaţa noastră-i trai de fluturi,
Trează-n în zori, seara te scuturi;
E mai bună clipa – una în Prier,
Decât multe-n toamnă-n ger.
Pentru Domnul strângi pomană,
Daruri, la prieteni sau iubită,
Din floarea mea tu fă cunună,
Cunună pe cunună împletită.
Eu:
În neruşinata iarbă, în sălbatica pădure
Ai crescut tu floare dragă!
Cu o strălucire slabă şi de stat micuţă tare,
Cine-ţi dă mândrie, fală?
N-ai culorile din zori,
Nici baticul de tulipă,
Nici rochiţele de crin,
Nici roza pictată-n sân.
Te voi împleti-n cunună;
Dar încredere, de unde-atâta!
Prietenii şi cu iubita
Te primesc cu drag în mână?
Floricica:
Prietenii mă culeg de cu seară,
Înger vestitor de primăvară;
Prietenia n-are strălucire multă
La umbră mai bine-ascultă.
Demnă de ce-i mânuţa fetei
Spune-mi, divină Maria!
Pentru primul mugur-tulei,
Capăt prima… ah! doar întâia
Lacrimă.
(Poezii, vol. I – Balade și romanţe)
Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
De unde-au stat departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorite până jos
E primăvară, iarăşi primăvară!
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară,
De ghiocei, de crini, de toporaşi
Se simte iarăşi mirosul câmpiei
Din nou aruncă soarele pojar
La cântecul înalt al ciocârliei
Ies roadele cu capetele-afar’
Aruncă ziua peste tot cu vrăbii
În codri cucii iară-au năvălit
Se bat cu gâtul păsările-n săbii
Şi glasurile-şi dau la ascuţit.
(Primăvara)
Fiecare anotimp vine cu farmecul și cu bucuriile sale. Ne place vara, veselă și luminoasă, cu cireșe la urechi. Toamna ne aduce în poală roadele-i dulci. Poeții, asemenea copiilor, se bucură de primii fulgi, aștern pe coală albă de hârtie rânduri de poezie, sinceră și curată. Apoi, cu inima plină de dor, așteaptă să se trezească ghioceii, chemând în versuri primăvara.
Revista Florile Dalbe, “În așteptarea celui mai frumos anotimp”, Chișinău, octombrie 2018
Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?
Din nori îți cos o rochie ușoară,
Din ghiocei îți fac o cingătoare,
La gât îți pun șirag de lăcrămioare.
Te-ncalț cu pantofiori de toporași,
Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări? Ba încă și cercei?
Îți fac un set complet din brebenei.
Și gata! Nu mai am, știi bine
C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?
Din astea n-am, la Dumnezeu sunt toate.
Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,
Rugându-mă la El să ți le dea!