Citate de Adam Mickiewicz

Inima nu are stapan, ea nu este sclava si, la orice constrangere, stie sa doboare obstacolul. (Strabunii) © CCC

Marile inimi sunt ca stupii prea mari pe care mierea nu-i poate umple si care devin cuibul de vipere. (Capodopere) © CCC

Cand ceri cuiva indulgenta, ii ceri dispret indulcit, ori, dupa imprejurari, agravat cu bunavointa.

Cine ignora dragostea traieste fericit; are parte de nopti linistite si zile netulburate in casa lui pasnica. (Strabunii) © CCC

Mai bine o singura clipa de aprilie decat o luna intreaga de toamna. (Balade si romante) © CCC

Ce este viata omeneasca in aceasta lume schimbatoare? Doar o clipa. (Strabunii) © CCC

Si, mai ales, sa fim indulgenti unul cu celalalt. (Odinioara si altadata) © CCC

Masoara-ti puterile dupa aspiratiile tale si nu aspiratiile dupa puterile tale. (Cantecul Philaretilor) © CCC

Stiu ceva mai frumos decat inocenta: indulgenta.

Indulgenţa este forma cea mai politicoasa a detasarii.

Cel mai nefericit dintre toti este cel care nu mai iubeste si nu poate uita ca a iubit. (Resemnare) © CCC

Limba minte cuvantul si cuvantul, gandul. (Strabunii) © CCC

Fiti indulgenti cu altii si severi cu voi. (Cartea natiunii si a pelerinilor poloni) © CCC

În fragede cânturi cereşti - o melodie, Abia de s-aude - cânt de ciocârlie, Prima albă floare iată că învie, Ghioceii străluce în perdea aurie.   Eu: E prea devreme, floricico, prea devreme Nordul răsuflă încă ger, Albe zăpezi din munţi aşteaptă vreme, Dumbrava e udă până la cer.   Abia de-i miji luminiţa aurie, Să te-ascunzi sub poala mamei-pădure, Când dinţii de chiciură târzie Sau perla rece de rouă, viaţa vor să-ţi fure.   Floricica: Viaţa noastră-i trai de fluturi, Trează-n în zori, seara te scuturi; E mai bună clipa - una în Prier, Decât multe-n toamnă-n ger.   Pentru Domnul strângi pomană, Daruri, la prieteni sau iubită, Din floarea mea tu fă cunună, Cunună pe cunună împletită.   Eu: În neruşinata iarbă, în sălbatica pădure Ai crescut tu floare dragă! Cu o strălucire slabă şi de stat micuţă tare, Cine-ţi dă mândrie, fală?   N-ai culorile din zori, Nici baticul de tulipă, Nici rochiţele de crin, Nici roza pictată-n sân.   Te voi împleti-n cunună; Dar încredere, de unde-atâta! Prietenii şi cu iubita Te primesc cu drag în mână?   Floricica: Prietenii mă culeg de cu seară, Înger vestitor de primăvară; Prietenia n-are strălucire multă La umbră mai bine-ascultă.   Demnă de ce-i mânuţa fetei Spune-mi, divină Maria! Pentru primul mugur-tulei, Capăt prima... ah! doar întâia Lacrimă. (Poezii, vol. I – Balade și romanţe)

Doar te-am văzut și-ndată m-am și aprins la față Cătând o cunoștință-n privirile-ți străine; Împuprurarea ta s-a și răsfrânt în mine Ca roza care pieptu-și deschide-n dimineață. Doar ai cântat - și plânsul un văl mi-a pus privirii Căci inima-mi fusese de glasul tău mișcată; Mi se părea că îngerii l-au chemat, să bată Pe-al cerului cadran, secunda mântuirii. Iubito! Ochii tăi, deschis să recunoscă De-am să te mișc vreodată cu vorba sau privirea; Nu-mi pasă: oameni, soartă, de-au să se-mpotrivească, Nici de-mi va fi iubirea doar un himeric vis Și dacă mâna-ți altuia au s-o dăruiască, Să recunoști că mie mi-e sufletul tău scris. (Laurei) (Traducere de Miron Radu Paraschivescu)