Suferinta mea de acum e viata mea… Fara dragostea mea pentru tine, nu ma mai inchipui in viata decat in stare de dementa, poate… Sa traiesc fara sa te iubesc ar fi pentru mine ca si cand nu as mai simti caldura soarelui, umezeala apei, si totusi as trai… Vreau sa te iubesc pentru totdeauna, nu vreau sa ma despart de sentimentul meu. Cred ca asta-i motivul pentru care nu vreau sa mor.
Lumea ar fi putut sa fie simpla, ca cerul si marea… Numai bucuria omului e otravita de gandul ca nu e vesnic.
Trebuie sa existe un colt de lume in care viata e frumoasa. Fericirea trebuie sa existe. Sau poate e nevoie de un potop, de un cutremur, de niste maini uriase care sa zgaltaie globul, si totul sa inceapa din nou…
Tu stii cum suna plansul atunci cand nu-l asculta decat lucrurile din casa, peretii?
Oamenii de buna-credinta se cauta si-si dau mana, intinzand peste pamant o punte ca un curcubeu pe cer.
Greseala pe care o face fiecare dintre noi este ca se gandeste prea mult la micile lui infrangeri, la dorintele lui personale si prea putin la acest miracol care e viata, la obligatia pe care o avem fata de ea, obligatia de a o face mai frumoasa, mai buna…
In ce ma priveste, cand apune soarele ma gandesc: a mai trecut o zi. Inca o zi in care n-am facut nimic. Iar cand rasare soarele, nu stiu incotro sa apuc, pe ce drum trebuie sa merg, unde vreau sa ajung. Eram sigura ca fericirea exista undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Ca intr-o zi voi pune mana pe ea, asa cum pui mana pe o ceasca sau pe scoarta unui copac. Ca dragostea este supremul miracol…
Dragostea moare si ea. Incet, pe nesimtite, perfid. Chiar daca are clipe cand isi revine, cand se agata de viata.
Nu-ntelegi ca merita sa traiesti pentru ca sa vezi cum cad frunzele si apoi cum cresc mugurii, pentru o zi in care e soare, pentru alta in care ploua?…