Dreptatea fara prudenta are o mare valoare, dar, fara dreptate, prudenta nu valoreaza nimic.
Justitia sine prudentia multum poterit, sine justitia nihil valebit prudentia.
(Cicero, De officiis)
Toate actiunile noastre trebuie sa tinda sa ne abata de la suferinta si neliniste. In clipa cand am atins acest tel, toate furtunile sufletului se imprastie, deoarece fiinta noastra nu mai rataceste spre lucruri care-i lipsesc si nici nu cauta altele prin care ar putea sa-si acopere nevoia de sanatate sufleteasca sau fizica. Caci noi urmarim placerea numai atunci cand suferim de lipsa ei. In momentul cand nu mai suferim, nu avem nevoie de placeri. De aceea sustinem ca placerea este inceputul si telul unei vieti fericite. Placerea este, dupa noi, cel mai insemnat bun al naturii… Cand sustinem ca placerea este scopul suprem, nu ne gandim la placerile destrabalatilor si ale simturilor, asa cum pretind cativa nestiutori care combat si deformeaza invatatura noastra, ci ne referim numai la lipsa suferintelor fizice si psihice… Nu exista viata placuta fara intelepciune, onestitate si dreptate, iar acestea nu pot fi despartite de placere. Cine nu traieste rational, onest si drept, acela nu are o viata fericita.
Nu vom privi judecatile oamenilor, unele ca fiind absolut bune, altele ca absolut rele, dar vom inclina, de preferinta, catre parerea mai usor de sustinut, ca nimeni nu are perfecta dreptate si ca nimeni nu greseste cu totul…in toate este ceva bun, mascat, mai mult sau mai putin, de parti rele.
Ideea binelui este cea mai inalta dintre cunostinte, aceea careia dreptatea si celelalte virtuti ii datoresc utilitatea si avantajele lor.
Fericirea e facuta din iluzii, sperante, incredere in oameni si in tine insuti, apoi din dreptate si prietenie.
Trebuie sa nu uitam ca spiritul de dreptate sa fie respectat si fata de cei umili.
Meminerimus etiam adversus infimos iustitiam servandam.
(Cicero, De Officiis)
Morala nu s-a facut dintr-odata. Ea s-a facut din toate biruintele mici, pe care le-a avut omul asupra animalului din el. Istoria constiintei omenesti este istoria cuceririi spiritului asupra partii animale, a ratiunii asupra patimii, a vointei asupra poftei. In decursul veacurilor, pe masura ce societatea a trecut de la starea salbatica la starea civilizata, constiinta morala a crescut. Teama de forta se inlocuieste cu respectul fata de dreptate. Doua mari idei esential omenesti, aceea a datoriei si a dreptului, lumineaza intunericul lumii animale. Venirea neamului omenesc este marcata de deosebirea binelui si a raului.