Se pare că civilizația tinde, mai degrabă, spre a rafina viciul decât spre a desăvârși virtutea.
© CCC
O singură şi aceeaşi reflexie dezgustă şi mângâie în mod alternativ orice inimă delicată de lucrurile din această lume: faptul că nu trăim mult.
A fi şi a avea! În aceste două verbe auxiliare omul poate rezuma toate aspiraţiile sale.
Când atât de puţin pământul ne va avea, pentru ce să dorim să avem atâta pământ?
Excesiva înțelegere, care distruge şi traversează orice iluzie, este cea mai rea dintre maladiile minţii.
În această viaţă, nu este bună decât speranţa într-o altă viaţă care nu există.
Fără îndoială, această lume poate amuza pe observatorul care are pe lângă o mare fineţe de spirit, o mare indiferenţă în suflet.
Melancolia trebue să rezulte dintr-o înțelegere cât se poate de instinctivă a lucrurilor omeneşti.