Ce-i viaţa? Să rabzi poate o zi şi alta oare?
Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula?
Cine-şi doreşte ochii apostolilor care
Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica?
Ne-ncântă doar speranţa, a viselor minciune,
Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând;
Fremătător orgoliul sau voluptatea, când
Dă, muzicii, asemenea făgăduinţi nebune!
(Onoarea de a suferi – CVI (poezia 106), 1927)
Ma tin de cuvant si nu mi-l incalc niciodata, oricare ar putea fi urmarile fagaduintelor mele: mi-am facut din aceasta o lege a intregii mele vieti.