O fapta nu e neaparat nejustificata numai fiindca e lipsita de logica. Dar nici nu e intotdeauna justificata, fiindca are o logica a ei.
Originea constiintei: oare constiinta nu a aparut ca o autoconfesiune a unui defect pe care ne e rusine sau frica sa-l declaram social? Se stie ca societatea inseamna represiune si constrangere la respectarea anumitor valori. Dar oamenii au pacate: abateri de la morala, insuficiente fiziologice, decaderi intime, momente abjecte de umilinta, de oroare. Toate emotiile tind la expansiune. Dar aceste vicii sau insuficiente nu pot fi spuse nici celui mai bun prieten. Cu cine sa vorbim de ele, fiindca nu suntem siguri de comprehensiunea completa, indiscutabila, a nimanui. Exista un singur prieten, care tolereaza totul, care intelege si ne justifica. Acela suntem noi insine. A inceput atunci discutia cu acel excelent prieten care suntem pentru noi. Lui ii putem face orice confesiune: putem fi siguri ca nu va spune nimanui nimic, ca nu va trada secretul. Constiinta e autoconfidentă.
Singurul temei ce poate justifica o actiune omeneasca este placerea pe care fapta o harazeste faptuitorului. De indata ce un om cu personalitate investeste in ea un gram de placere, orice treaba searbada devine inflacarata.
Datoria este o activitate rezultand in mod necesar din viata care, atunci cand ea este indeplinita, isi are justificarea bine fundamentata.