Deși suntem capabili să facem acte de bunătate, istoria ne învață că, uneori, avem nevoie să fim salvați de noi înșine. De nesăbuința sau lăcomia noastră.
Când atât de puţin pământul ne va avea, pentru ce să dorim să avem atâta pământ?
Oamenii sunt răi, mincinoşi şi lacomi. Nu respectă nimic şi nu se gândesc decât să-şi cultive propriile lor vicii, chiar dacă ar fi să vină după ei potopul.
Stiu, va veni o vreme cand oamenii o sa se admire unul pe altul, cand fiecare din ei o sa lumineze ca o stea in fata celuilalt. Pe pamant o sa traiasca oameni liberi, mari, prin libertatea lor, fiecare o sa aiba inima deschisa, neintinata de lacomie si ura. Ei au sa traiasca pentru adevar, pentru frumos; cei mai buni dintre ei vor fi aceia care vor imbratisa lumea cat mai larg in inima lor, care o vor iubi cat mai adanc; cei mai buni vor fi cei mai liberi, caci in sufletul lor va fi mai multa frumusete.
Daca trebuie sa vorbim despre ceva “Sfant”, atunci sfanta este numai nemultumirea de sine a omului si dorinta de a fi mai bun decat este. Sfanta este ura lui impotriva vestigiilor unei vieti mediocre, pe care el insusi a plasmuit-o; sfanta este dorinta lui de a starpi de pe fata pamantului invidia, lacomia, crimele, bolile, razboaiele si orice vrajba intre oameni; sfanta este munca lui.
Saracia doreste multe lucruri, dar lacomia le vrea pe toate.
Desunt inopiae multa, avaritias omnia.
(Syrus, Sententiae)
A-ti face un bun personal dintr-un bun obstesc, aceasta constituie inceputul lacomiei.
Principium est discordiae ex communi facere proprium.
Lacomul nu se satura cu nici un castig.
Avarus animus nullo satiatur lucro.
(Seneca Philosophus, Epistulae)