Femeile minunate din viata mea, toate cele pe care le-am iubit cu adevarat si care-au raspuns cu dragoste dragostei mele, au fost intr-un fel necorporale, au fost bucurie pura, nevroza pura, experienta pura. Senzualitatea, uneori dusa pana foarte departe, nu a fost decat un ingredient intr-o aventura complexa si epuizanta a mintii.
Asadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decat sa ma decupeze-n diapozidve subtiri. In momente diferite, dupa ele, am personalitati diferite. Interiorul nostru nu e insa un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, in cele din urma, cautarea mea de sine. Exist pentru ca ma caut pe mine insumi. Nu ma caut ca sa ma gasesc; faptul ca ma caut pe mine insumi este semnul ca deja m-am gasit.
Cei mai multi dintre noi traim in lumea exterioara si ne identificam (o facem de la trei ani) cu imaginea noastra din oglinda. Suntem cei care suntem. Cand spunem “eu”, ducem aratatorul spre piept: sunt corpul meu, un lucru din lumea larga. De obicei n-avem timp de introspectie si, daca ne cautam constient propria noastra fiinta, o facem nu catre interior, ci spre suprafata mereu schimbatoare si colorata a vietii, ca un alergator care ar porni o cursa tasnind invers din start.
Adevarul nu e nici ironic, nici experimental. Marile carti ale lumii sunt carti intunecate si grave, care folosesc inclusiv ironia si experimentul in sensul acestei seriozitati esentiale, acestei responsabilitati in lipsa careia esti un simplu literator.
Dintre toate speciile literare – hai sa zic mai bine: dintre toate felurile de a scrie – jurnalul e cea mai absurda. Mana ta stanga da bani mainii tale drepte. Notezi, pentru tine, ceea ce tu insuti stii de fapt mult mai bine decat cel care noteaza, caci durerea e autentica, pe cand “ma doare” e o conventie.
Nu poti face nimic ca sa ai stil. Pentru ca stilul nu il ai, ci il esti. E engramat acolo, in ingineria vertebrelor din coloana ta vertebrala, in dinamica fluidelor corpului tau, in spotul de lumina de pe pupila ta catifelata. In intelepciunea mintii tale, care inainteaza cand universul inainteaza si se retrage cand universul se retrage.
Viata e o trebusoara ceva mai complicata decat isi inchipuie creierele noastre de musca.
Nu iubim o femeie pentru ca are un corp perfect, ci pentru forma unica a ochilor sau a gurii, in care vedem personalitatea ei profund si subtil erotizata.