A lasa fiului tau o mostenire e ca si cum l-ai tine pe umeri, pe cand altii se caznesc sa se suie.
E greu, dar deosebit de folositor sa te concepi pe tine insuti in psihologia varstei tale, sa intelegi ca nici o generatie, nici o varsta nu poseda normele necesare pentru a judeca celelalte generatii, sa stii sa-ti iei locul, dupa rang si grad, in omenirea, istoria sau natiunea in mers…omul traieste din mostenirea sociala pe care i-au lasat-o parintii si traieste pentru a transmite o alta mostenire copiilor sai. Din punct de vedere social si intelectual, el cunoaste, asadar, trei generatii: a lui, generatia precedenta care l-a pregatit si de care s-a despartit, generatia urmatoare pe care o pregateste si care se desparte de el.
Nici o viata omeneasca nu implica o experienta care sa se poata substitui in intregime, pentru a instrui si a calauzi o alta viata, experiente proprii ale acesteia… lectia faptelor, care contrazice mostenirea parintilor, ii face pe adolescenti sa-si precizeze dragostea si ura, sa revizuiasca traditionala scara de valori, sa stabileasca o ierarhie a telurilor si a tipurilor de umanitate ce le vor inspira de acum inainte comportarea.
Am primit lumea ca o mostenire, pe care nu-i e ingaduit nimanui sa o deterioreze, ci pe care fiecare generatie este obligata sa o lase mai buna posteritatii.