Sublima natura ne-a daruit ogoarele, iar inventivitatea omeneasca a construit orasele.
Divina natura dedit agros; ars humana aedificavit urbes.
(Varro, De re rustica)
Suprema fericire a unui om: aceea de a ajunge cu desăvârșire conștient de propriul său eu… Fiecare trebuie să se lase fără frică în voia instinctului său de dezvoltare, instinct care domină întreaga natura… important pentru fiecare om este să cunoască în mod cât mai independent și mai direct realitatea, și nu s-o perceapă cu ajutorul altora. O astfel de legătură vie cu viața constituie premisa necesară pentru a ajunge la bucuria sănătoasă a cunoștinței fiecărui eveniment, de la cel mai neînsemnat până la cel mai de seamă, ba chiar și până la cel mai dureros. Cine nu cunoaște din proprie experiență cât de fericită e clipa când un colț, tainic încă, al lumii gândurilor sau al lumii adevărului i se dezvăluie nu știe ce înseamnă să trăiești.
S-a discutat daca natura sau arta face o poezie vrednica de lauda.
Natura fieret laudabile carmen an arte,
Quaesitum est…
(Horatius, Ars Poetica)
Filosofia apropie omul de natura; pentru asta, instinctul ii seamana cateodata.
A infatisa in chip crud adevarul comun este aptitudinea artistului muncitor; a face mai bine decat a facut natura insasi si a o infrumuseta, imitand-o, este arta rezervata geniului.
Natura apartine in intregime celui capabil sa-i cuprinda vastitatea. Sufletul omenesc este o carte deschisa pana la ultima pagina pentru cine stie sa citeasca in ea.
Omul nu aduce la nastere nici bunatate, nici rautate, el aduce cu sine facultatea de a-si cunoaste nevoile, pe care este capabil sa le satisfaca el insusi, pasiunile mai mult sau mai putin vii, dupa organismul si temperamentul pe care natura i le-a daruit.