Nu putem schimba nimic pana ce nu il vom accepta. Condamnarea nu elibereaza, ci asupreste.
Fă tot ce-ţi cere natura în momentul de faţă, nu spera să instaurezi republica lui Platon, fii mulţumit dacă te mişti înainte măcar cu un pas şi nu socoti asta un succes neînsemnat. Căci cine poate să schimbe felul de a gândi al oamenilor? Şi ce poate fi fără o astfel de schimbare, în afară de sclavie, vaiete şi supunere prefăcută?
Dacă un lucru anume te tulbură, vinovat nu este acesta, ci ceea ce gândeşti despre el. Şi stă în puterea ta să schimbi ceea ce gândeşti.
Imaginează-ţi că ai murit deja, că ai trăit doar până în clipa de faţă, iar vremea care ţi-a mai rămas din viaţă, trăieşte-o în conformitate cu natura. Priveşte la cele trecute: câte schimbări au suferit statele! Poţi prevedea şi viitorul. Fiindcă el este la fel şi nu iese din ritmul celor care se petrec şi în clipa de faţă. De aceea, nu are importanţă dacă observi viaţa omenească vreme de patruzeci de ani sau de zece mii de ani. Ce ai de văzut nou?
Cele mai convingătoare argumente pe care trebuie să le avem în vedere mereu să fie acestea două: primul constă în faptul că lucrurile însele nu atrag sufletul, ele se găsesc în afara lui, iar înclinaţiile noastre se petrec exclusiv din pricina închipuirii noastre lăuntrice. Iar al doilea e acela că tot ceea ce vezi se schimbă atât de repede, încât încetează pe loc să existe. La câte schimbări nu eşti tu însuţi martor – să te gândeşti în permanenţă la asta. Lumea e schimbare, viaţa e senzaţie.
Nu-ţi poţi schimba propria natură, poţi doar să-ţi îndrepţi către bine diferitele calităţi ale caracterului, ba chiar şi defectele; în aceasta constă marele mister şi măreaţa sarcină a educaţiei.
De ce trebuie o femeie să se chinuie zece ani să schimbe un om, pentru ca mai apoi să se plângă că nu mai este bărbatul cu care s-a căsătorit?
Se prea poate ca adevarul sa fie unic si imuabil; dar o idee pe care o avem despre el se schimba necontenit.