Timp de câteva mii de ani, Pământul a fost populat exclusiv de animale minuscule, microscopice, invizibile cu ochiul liber. Acestea trăiesc din abundență în ape stagnante. Sunt minuscule la scara noastră. La scară atomică, sunt structuri gigantice; numărul de atomi din fiecare se ridică la mii de miliarde, carbon, azot, oxigen, hidrogen, generați în stele acum moarte. Aceste structuri vii, delicate, sunt mai mult decât suma moleculelor care le alcătuiesc. Au dobândit o proprietate care nu există în lumea nucleonilor și a atomilor: pot muri. Existența lor nu este asigurată automat de ansamblul forțelor fizice care le leagă. Pentru a trăi, ele trebuie să facă schimb constant de particule cu lumea exterioară. Atomii și fotonii care intră și ies din membranele lor au rolul de a le menține într-o stare de dezechilibru față de mediul înconjurător. Când această circulație încetează, se va reveni la starea de echilibru. Și vor fi moarte…
(Praf de stele)
© CCC
Viata seamana cu o poveste; ceea ce conteaza nu este lungimea, ci valoarea ei.
© CCC
Daca viata e un joc, acest joc trebuie sa aiba totusi o regula pe care n-o cunoastem.
Datoria noastra e in raport cu intentia binefacatorului. Cantarim nu cat de mare este darul, ci din ce intentie porneste.
Viata omeneasca e aproape ca fierul. Daca o intrebuintezi se uzeaza; daca n-o intrebuintezi, o distruge totusi rugina.
Viata mea este o enigma al carei cuvant este numele tau.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.