Vârstă matusalemică sau bătrân ca Matusalem: foarte vechi, foarte batran ca Matusalem, simbol al vechimii, al longevitatii.
Origine: Matusalem este persoana cea mai în vârstă menționată în Vechiul Testament. Conform Bibliei, acesta ar fi trăit 969 de ani, numele său devenind un simbol al longevității. În limba ebraică, Matusalem înseamnă “cel care a alungat moartea”. (Geneza 5:27)
Expresia „bătrân ca Metusalem” este inspirată din Biblie, mai precis, din Vechiul Testament. În Cartea Genezei, multe personaje au ajuns la vârste înaintate. Printre aceștia, Adam a trăit până la vârsta de 930 de ani. Set, al treilea fiu al lui Adam și al Evei, a murit la vârsta de 912 ani. Îl găsim și pe Noe, faimos pentru arca sa, care a trăit până la 950 de ani. Totuși, recordul longevității îi aparține lui Metusalem.
Menționat și în Vechiul Testament, Metusalem a murit la 969 de ani, așa cum se spune în Cartea Genezei, capitolul 5. Această vârstă îl face omul care a trăit cel mai mult. Din această idee provine expresia „la fel de bătrân ca Metusalem” pentru a descrie pe cineva sau ceva deosebit de bătrân.
Cine este Metusalem în Biblie?
Povestea vieții lui Metusalem se găsește în Vechiul Testament al Bibliei. Acesta a fost bunicul lui Noe, constructorul celebrei arce. Mai precis, Metusalem a fost fiul lui Enoh și al lui Edni. S-a născut în anul 687 e.n. La vârsta de 187 de ani, a avut un fiu pe care l-a numit Lameh. Cât despre moartea sa, aceasta a avut loc în timpul Potopului, deoarece doar familia lui Noe a supraviețuit acestui eveniment.
Deși vârstele morții la acea vreme par biologic imposibile, Biblia explică, de asemenea, că din vina oamenilor, Dumnezeu le-a redus speranța de viață la 120 de ani. Cu toate acestea, expresia „bătrân ca Metusalem” este cunoscută în întreaga lume.
Există și expresia, inspirată din Biblie, “bătrân ca Irod”. Irod nu a ajuns la vârsta lui Metusalem, dar a fost strămoșul unei lungi linii regale.
Un talmes-balmes (tohu-bohu): harababura, dezordine, invalmaseala; o situatie confuza si agitata, vacarm; mare confuzie, mare dezordine, de obicei însoţită de multe zgomote discordante.
Origine: in povestea Genezei, lumea, inainte de a fi creata de Dumnezeu, nu era decat singurătate şi haos. (Geneza 1:2)
Din limba ebraica veche, tōhū wābhōhū, nume pe care cărţile ebraice il dau haosului primordial, starii confuze a elementelor, stare care a precedat crearea lumii.
***
Iubirea platonică - a lui Platon - este o dragoste dezinteresată, prin urmare este dragoste pentru iubire, adică, în principal, actul de caritate față de semeni. Limba greacă posedă patru cuvinte referitoare la iubire: eros, philia, storge și agape. Eros semnifică, în general, iubirea pasională. În dicționare și enciclopedii îl găsim tradus ca pasiune, amor, dorință puternică, intensă. Este asociat de multe ori cu dorința fizică, cu iubirea egoistă care transformă pe cel iubit în obiect, devenind astfel un mod defectuos al relației personale, însă poate desemna și o iubire prietenească mai puternică decît philia. Poate fi asociat de asemenea sentimentelor care stau la baza cuplului sau căsătoriei. Philia a fost asociată în general cu prietenia, cu afecțiunea. Philia este iubirea spontană, naturală, un sentiment bazat pe intimitatea lăuntrică a celor ce se iubesc. Este o legătură puternică, o iubire liniștită, netulburată de pasiunea lui eros și plină de virtuți. Ea înseamnă loialitate față de prieteni, virtute, egalitate și bucuria de a face ceva împreună. Philos este prietenul, de care suntem legați prin dragoste reciprocă, în preajma lui suntem mereu bine-dispuși, pentru că în lipsa acestei bune dispoziții, Philos încetează să fie pentru noi ceea ce este. Storge înseamnă atașament, afecțiune, în limba greacă modernă. Este un sentiment natural, ca acela dintre părinți și copii. Folosit foarte rar în scrierile antice, cuvîntul va fi folosit în mod exclusiv cu referire la relațiile dintre membrii familiei. Este cel mai natural, mai emoțional și mai larg răspîndit fel de a iubi dintre toate: este natural pentru că este prezent fără vreo constrîngere; este emoțional pentru că este rezultatul căldurii, atașamentului dat de familiaritate; și este cel mai larg răspîndit pentru ca dintre toate, el ține cont cel mai puțin de acele caracteristici care fac pe cineva demn de iubire, și este, așadar, capabil să treacă peste orice element discriminator. Agape, spre deosebire de pasiunea lui Eros, de tandrețea lui Philia, sau de atașamentul din Storge, este acea dragoste rațională, care ține în primul rînd de caracteristicile celui iubit. Ea nu este nici pasională, nici tandră, și nu provine din înclinații directe către cineva, ci din convingeri.