Expresii biblice

O sabie cu două tăișuri: o modalitate care prezinta, de asemenea, riscuri pentru cel care doreste să utilizeze o soluție alternativă. Imaginea de aici reprezinta străina, intrusa, în sensul celei care indeparteaza soțul de soția sa legitima. “Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.” (Proverbe 5:4) (Proverbele lui Solomon) Adesea simbolizează serviciul in slujba zeilor străini sau idolilor. Cu toate acestea, imaginea de sabie cu două tăișuri este si cea pe care Scripturile o dau despre ele insele: “Caci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi activ, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi poate judeca gândurile şi intenţiile inimii.” (Evrei 4:12) © CCC

Marul lui Adam: protuberanta vizibilă a cartilajului tiroidian, în mijlocul partii anterioare a gatului unui barbat. Origine: fructul cunoasterii (binelui si raului) pe care Adam l-a gustat înainte de a fi alungat din Eden impreuna cu Eva. (Geneza) Numele vine de la fructul interzis din care, conform Bibliei, Eva l-a indemnat pe Adam să guste, fruct care i-ar fi "ramas în gat", în conformitate cu tradiţia biblică (Geneza sau Cartea Facerii). Versiunea catolică a Bibliei (Vulgata), este o traducere in latina: aceasta foloseşte cuvântul latin "poma ", care înseamna "fruct" (în general).

“Nu mă atinge” (Noli me tangere) sunt cuvintele rostite de Isus catre Maria Magdalena (Maria din Magdala), cand aceasta l-a recunoscut dupa invierea sa din duminica Paștelui. Această formula latină apare în scrierea Sf. Ieronim, Vulgata. Expresia originală, care apare in Evanghelia dupa Ioan (capitolul 20, versetele 11-18), scrisa în limba greacă, era “Μή μου ἅπτου” (mê mou haptou). Isus i-a spus Mariei Magdalena: "Nu mă atinge, pentru că nu am urcat încă la Tatăl. Dar mergi sa-i gasesti pe frații mei și spune-le ca eu urc la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru." Vulgata (in latină, înseamnă “dezvăluit”, “divulgat”) este versiunea latină a Bibliei, tradusă de către Sf. Ieronim, între sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, direct din textul ebraic. Aceasta este în mare parte opera Sf. Ieronim, care a fost  insarcinat de către Papa Damasus I, în 382, sa revizuiasca traducerile latine vechi. In jurul secolului al XIII-lea, această revizuire a ajuns să fie numită “versio vulgata”, adică, "versiunea (traducerea) utilizata în mod obișnuit", apoi a devenit versiunea definitivă și oficială, in limba latină, a Bibliei în Biserica Romano-Catolică. Adoptarea ei la Conciliul din Trento, a condus la eclipsarea traducerilor latine anterioare, care sunt denumite generic Vetus Latina. Vulgata se opune “vechii Biblii latine” (Vetus Latina), aceasta din urma fiind tradusa din limba greacă in limba latina. Fiind tradusa direct din surse evreiești, din limba lui Isus, Vulgata prezinta în ochii creștinilor un plus de autenticitate. Cu toate acestea, diferențele dintre Vetus Latina si Vulgata sunt doar de ordin stilistic. Scena biblică a Mariei Magdalena recunoscandu-l pe Iisus Hristos, după învierea sa, a devenit subiectul unei indelungate si continue tradiții iconografice, larg raspandita în arta creștină, incepand din antichitatea târzie si pana in prezent. Astfel, Pablo Picasso, de exemplu, a folosit pictura “Noli mi tangere” a lui Antonio da Correggio, pastrata în Muzeul  Prado, drept sursă iconografica pentru faimoasa sa lucrare La Vie (Viata, 1903, aflata in Muzeul de Arta Cleveland) din asa-numita sa Perioada Albastra. Formula biblica apare si în  senzualul poem  “Whoso list to hunt” (Oricine doreste sa vaneze; whoso list = whoever wishes) al poetului britanic din secolul al XVI-lea, Sir Thomas Wyatt, referindu-se la iubirea sa sincera pentru evaziva si enigmatica Anne Boleyn, viitoarea sotie a regelui Henric al VIII-lea. Din acest motiv, Wyatt a fost inlaturat de la curtea regelui sub pretextul trimiterii intr-o misiune diplomatica. Potrivit lui Solinus, la 300 de ani după moartea lui Caesar, au fost gasiti cerbi albi care aveau, pe zgarda de la gat, inscriptionate cuvintele: "Noli me tangere, quia Caesaris sum" (Nu ma atinge, sunt al lui Cezar) In 1456, Gutenberg a rezervat manuscrisului Vulgata onoarea de a fi prima carte tipărită. © CCC

A ridica bratele catre cer: a se răzvrăti împotriva unui lucru, considerându-l nedrept. “Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.” (Exodul 17:11-12) Șocați de nedreptăți profunde, oamenii au privit spre Dumnezeu, intrebandu-se cum poate permite sa se intample astfel de lucruri. Uneori, nu au ridicat bratele, ci pumnul. Cu toate acestea, de multă vreme, oamenii au pus stapanire pe întreaga lume și sunt responsabili pentru multe lucruri rele. Există și alte motive pentru a ridica bratele catre cer: ca un semn de abandonare a orgoliului de a ne crede capabili de orice, pentru a ne lasa in voia lui Dumnezeu și a ne baza pe ajutorul Lui, atunci cand am facut tot ce statea în puterea noastră; ceea ce relateaza povestea bătăliei de la Refidim, cand israeliţii, conduşi de Iosua, s-au luptat cu Amalec, iar succesul bătăliei a depins de ridicarea mâinilor lui Moise. © CCC

Talmeș-balmeș

Un talmes-balmes (tohu-bohu): harababura, dezordine, invalmaseala; o situatie confuza si agitata, vacarm; mare confuzie, mare dezordine, de obicei însoţită de multe zgomote discordante.

Origine: in povestea Genezei, lumea, inainte de a fi creata de Dumnezeu, nu era decat singurătate şi haos. (Geneza 1:2)

Din limba ebraica veche, tōhū wābhōhū, nume pe care cărţile ebraice il dau haosului primordial, starii confuze a elementelor, stare care a precedat crearea lumii. 

A fi Benjaminul (unei familii): a fi mezinul, cel mai mic dintre frati, cel mai mic copil al unei familii; cel mai tânăr membru al unui grup. Origine: Benjamin este numele ultimului dintre cei treisprezece copii (doisprezece băieţi şi o fată, Dina) ai lui Iacob. (Geneza 35:18) Benjamin, personaj biblic, ultimul fiu al lui Iacob (tatăl celor douăsprezece seminții ale lui Israel), s-a născut atunci când mama lui, cea pentru care tatăl său a lucrat paisprezece ani, a murit. Acesta era preferatul si protejatul său, cel care era scutit de orice. „Iacob nu il trimitea deloc cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teama ca nu cumva să i se întâmple vreo nenorocire.” (Geneza 42:4) Textele biblice vorbesc, de asemenea, despre educație și ne arată latura noastra emoționala. Ele arată si faptul ca Dumnezeu nu așteaptă ca oamenii să fie perfecti pentru a-i face sa intre în planurile sale. © CCC

Iubiti-va unii pe altii „Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit eu.” sunt cuvintele pe care Iisus le-a spus ucenicilor săi. Aceasta expresie a fost deseori utilizata in sens peiorativ, deturnandu-i-se sensul originar. „Aceasta este porunca mea: iubiți-va unii pe alții așa cum v-am iubit eu.” (Ioan 15:12) Verbul „a iubi”, în Biblie, provine din grecescul "agape" și nu din cuvantul "eros" (iubire fizica), asa cum unii au insinuat in mod gresit. Agape este cuvântul grecesc pentru iubirea „divină” și „necondiționată”, aceea a principiilor. Cuvântul Agape, adesea comparat cu caritatea creștină, cu iubirea de ceilalți, atitudinea miloasă, plină de generozitate față de cineva. Porunca lui Iisus este pârghia care ar putea permite schimbarea lumii: într-adevăr, pornind de la principiul că oamenii ii iubesc pe semenii lor, cum ar mai fi posibila sărăcia, cum ar mai avea loc exploatarea omului de către om, cum ar mai putea exista in lume violența, disprețul și indiferența? Iata raspunsul necesar eradicarii multor lucruri rele din această lume, enuntat într-o singură poruncă. © CCC

***

Iubirea platonică - a lui Platon - este o dragoste dezinteresată, prin urmare este dragoste pentru iubire, adică, în principal, actul de caritate față de semeni. Limba greacă posedă patru cuvinte referitoare la iubire: eros, philia, storge și agape. Eros semnifică, în general, iubirea pasională. În dicționare și enciclopedii îl găsim tradus ca pasiune, amor, dorință puternică, intensă. Este asociat de multe ori cu dorința fizică, cu iubirea egoistă care transformă pe cel iubit în obiect, devenind astfel un mod defectuos al relației personale, însă poate desemna și o iubire prietenească mai puternică decît philia. Poate fi asociat de asemenea sentimentelor care stau la baza cuplului sau căsătoriei. Philia a fost asociată în general cu prietenia, cu afecțiunea. Philia este iubirea spontană, naturală, un sentiment bazat pe intimitatea lăuntrică a celor ce se iubesc. Este o legătură puternică, o iubire liniștită, netulburată de pasiunea lui eros și plină de virtuți. Ea înseamnă loialitate față de prieteni, virtute, egalitate și bucuria de a face ceva împreună. Philos este prietenul, de care suntem legați prin dragoste reciprocă, în preajma lui suntem mereu bine-dispuși, pentru că în lipsa acestei bune dispoziții, Philos încetează să fie pentru noi ceea ce este. Storge înseamnă atașament, afecțiune, în limba greacă modernă. Este un sentiment natural, ca acela dintre părinți și copii. Folosit foarte rar în scrierile antice, cuvîntul va fi folosit în mod exclusiv cu referire la relațiile dintre membrii familiei. Este cel mai natural, mai emoțional și mai larg răspîndit fel de a iubi dintre toate: este natural pentru că este prezent fără vreo constrîngere; este emoțional pentru că este rezultatul căldurii, atașamentului dat de familiaritate; și este cel mai larg răspîndit pentru ca dintre toate, el ține cont cel mai puțin de acele caracteristici care fac pe cineva demn de iubire, și este, așadar, capabil să treacă peste orice element discriminator. Agape, spre deosebire de pasiunea lui Eros, de tandrețea lui Philia, sau de atașamentul din Storge, este acea dragoste rațională, care ține în primul rînd de caracteristicile celui iubit. Ea nu este nici pasională, nici tandră, și nu provine din înclinații directe către cineva, ci din convingeri.

Avocatul diavolului: apărător a ceea ce este imposibil de apărat, apărător al unei cauze pierdute. Advocatus diaboli se întrebuințează și pentru a caracteriza “un critic răutăcios”, dar este un sens impropriu. Cuvântul avocat este folosit doar o singură dată în Biblie: …”Și dacă cineva a păcătuit, avem un avocat (mijlocitor) pe langa Tatăl, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” (1 Ioan 2:1) Și Isus este cel care, singur, este responsabil de apărarea noastră. Acest lucru sugerează faptul că diavolul este imposibil de apărat. Imaginea acestui inger, inainte de a se converti in demon, este prezentata în cartea lui Ezechiel: „Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine... De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău ţi-ai spurcat locaşurile sfinte; de aceea scot din mijlocul tău un foc care te mistuie şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toţi cei ce te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată!” (Ezechiel 28:13) © CCC Advocatus diaboli - Expresii latine

Grădina Edenului O gradina a Edenului: un loc paradisiac, un paradis. Origine: Edenul a fost tinutul in care primul barbat, Adam, și prima femeie, Eva, au trăit după ce au fost creați de Dumnezeu si de unde au fost alungati pentru ca au incalcat poruncile lui Dumnezeu. (Geneza 2:8 ) Gradina Edenului este numele grădinii minunate în care Geneza (capitolele 2 şi 3) plasează povestea lui Adam şi a Evei. Aceasta este adesea asemănată cu Paradisul.

Iti vei câştiga pâinea prin sudoarea fruntii tale: obligaţia omului de a munci pentru a-si castiga existenta. Origine: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce. (Geneza 3:19) Pâinea a fost considerata întotdeauna un simbol al muncii sau recompensa primita în schimbul muncii grele. Expresia "A-si câştiga pâinea cu sudoarea frunţii" inseamna a castiga hrana necesara existentei prin intermediul muncii.

Sa te fereasca Dumnezeu! Fereasca Dumnezeu; Doamne fereste! Sa te fereasca Dumnezeu!: eventualitate pe care nu vrem sa o luam in considerare, sa o avem in vedere. Aceasta modalitate de a lua pe Dumnezeu drept garant al alegerilor noastre este catalogata drept aroganta. Ucenicul Petru folosește această expresie înainte de arestarea lui Isus: << Petru L-a luat deoparte si a inceput sa-L mustre, zicand: "Sa Te fereasca Dumnezeu, Doamne! Sa nu Ti se intample asa ceva!" >> (Matei 16:22) Cu toate acestea, ideile sale, chiar dacă vin din sentimente bune pentru Isus, nu sunt idei ale lui Dumnezeu (vezi expresia “Necunoscute sunt caile Domnului.”) și Isus ii va spune aceste cuvinte dure: " Mergi înapoia mea, Satano!" ("Vade retro, Satanas"): “Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi înapoia mea, Satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.” (Marcu 8:33) © CCC

A fi o oaie rătăcită: a fi disidentul unui grup; persoană care se detașează de conduita și comportamentul general-acceptat de un grup de oameni. Isus se prezintă ca fiind "păstorul cel bun", care "își dă viața pentru oile sale", cel care lasa celelalte nouăzeci și nouă de oi în pustiu pentru a merge să o caute pe a suta oaie care s-a rătăcit. Astfel este iubirea lui Dumnezeu, el nu poate accepta să piardă chiar si ceea ce, omenește vorbind, ar putea părea neglijabil. Creștinii sunt adesea reprezentati prin imaginea oii. Cea care se rătăcește, este cea care uită sau refuză să auda vocea păstorului. Isus arată astfel că Evanghelia se adresează, nu numai "oilor din casa lui Israel" ci, de asemenea, lumii intregi. “ Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu și va fi o singură turmă și un singur păstor.” (Ioan 10:16); (Parabola pastorului - Isus, pastorul cel bun) © CCC

Costumul lui Adam sau Costumul Evei: nuditate; in naturalibus (in stare de nuditate completa). In costumul, in tinuta lui Adam (Evei): a fi complet gol. Originea: după ce au gustat din fructul cunoasterii, Adam si Eva au realizat ca erau complet goi. "Omul și nevasta lui erau amândoi goi, și nu le era rușine."  (Geneza 2:25). Omul originar, omul de la inceputul istoriei trăia gol. Multe grupuri etnice traiesc astfel si in prezent. Nuditatea nu mai este un subiect tabu, dar cel mai adesea serveste cauze comerciale si nu dovedeste regasirea inocentei primordiale a „bunului sălbatic”, drag lui Jean-Jacques Rousseau. Omul a fost creat nevinovat, dar si-a pervertit calea. Regasirea inocentei originare nu este o misiune imposibilă, dar oamenii nu mai au mijloacele necesare, iar pentru regasirea inocentei ar trebui sa se nasca din nou, asa cum Isus ii spunea lui Nicodim. Astfel, daca la Hobbes, omul originar, „omul de la natură” este comparat cu animalele de pradă, fiind considerat „rău de la natură”, un adevărat „lup pentru oameni”, Rousseau presupune, prin faimoasa sa teorie a „bunului sălbatic”, că omul este bun, în starea sa originară, naturală şi primitivă, dar natura sa originar bună se perverteşte, odată cu dezvoltarea meşteşugurilor şi apariţia proprietăţii private generatoare de inegalităţi economice. © CCC

A fi un țap ispășitor: a primi o pedeapsa, o mustrare în locul altcuiva Expresia se referă la o hotarare in privinta sacrificiilor, conform careia, un țap tras la sorți era alungat în deșert după ce i se atribuiau, in mod simbolic, greseli, pacate ale poporului. “Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustiu să-i dea drumul.” (Leviticul 16:22) El este imaginea, în Vechiul Testament, a lui Hristos din Evanghelii: …”tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mîntuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9:28). © CCC

A construi pe nisip: a construi un proiect pe fundații nesigure, a intreprinde ceva fara a avea baze solide, a avea proiecte utopice Isus, atunci când propovăduieste Împărăția lui Dumnezeu, ii avertizează pe viitorii "non-practicanti" ai credinței ca aceasta trebuie să fie pusa in practica, altfel nu va servi la nimic, nefiind de nici un folos. „Cine aude aceste cuvinte ale mele şi le pune în practică se va asemăna cu un bărbat prevăzător, care şi-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit inundaţiile, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia pe stâncă. Dar cine aude aceste cuvinte ale mele şi nu le pune în practică se va asemăna cu un bărbat nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit inundaţiile, au suflat vânturile şi au lovit casa aceea şi ea s-a prăbuşit. Şi mare i-a fost căderea!“ (Matei 7:24–27). © CCC

Esti ţărână: denota modestia condiţiei umane. Origine: formularea pedeapsei, după păcatul originar: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce." (Geneza 3:19) Aminteste-ti, omule, tarâna esti si in tarâna te vei intoarce (lat. Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris)

A fi alb ca zăpada: a fi inocent, nevinovat Culoarea alba, imaculata, evocă puritatea. Textul de mai jos este extras dintr-un text al regelui David cuprins de remușcări dupa ce a facut sa fie ucis un om pentru a-si ascunde vina: “Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. (Psalmul 51:7) Regele David s-a facut vinovat de doua pacate groaznice. Primul, a comis adulter cu Batseba, sotia vecinului sau, Urie. Apoi, a pricinuit uciderea lui Urie, pentru a-si acoperi pacatul. In aparenta, David a iesit basma curata. El a continuat sa se inchine asa cum obisnuia. Isi ducea la indeplinire indatoririle sale de rege. Locuia in continuare in palatul regal. Nimic nu se schimbase in exterior - pana cand mesagerul lui Dumnezeu, prorocul Natan, l-a confruntat pe David cu pacatul sau. In acel moment al adevarului, destinul vesnic al lui David atarna in balanta. Prin harul lui Dumnezeu, David a dat raspunsul corect. El nu si-a gasit scuze si nu a incercat sa acopere nimic. El a recunoscut, "Am pacatuit." (2 Samuel 12:1-15). Limbajul curent a integrat albul ca simbol al puritatii în expresiile sale: - "o gâscă alba”: tanara naiva si prostuta, cu referire la vestalele romane care pazeau gâștele sacre ale Capitoliului din Roma. - această expresie, care semnifica puritatea perfecta, apare in Legenda secolelor de Victor Hugo, atunci cand descrie infatisarea lui Boaz (din Cartea biblică numărul 8 – Cartea lui Ruth), un iudeu în vârstă. © CCC

Cresteti si va inmultiti: cresterea copiilor este una dintre primele indatoriri ale oamenilor, pentru asigurarea continuitatii lor in timp. Origine: "Cresteti si va inmultiti…", porunca repetată de patru ori la începutul Genezei; pestilor si pasarilor - in a patra zi a Creatiei - („Creşteţi si va înmulţiţi, umpleţi apele mărilor; şi păsările să se înmulţească pe pământ”, Geneza 1:22), apoi lui Adam şi Eva - in a sasea zi a Creatiei - ("Cresteti si va inmultiti, umpleti pamantul si-l stapaniti", Geneza 1:22,28) şi apoi, de doua ori, lui Noe şi fiilor săi (Geneza 9:1,7). Preceptul sau porunca "Creşteţi şi va înmulţiţi" (în latină: crescite et multiplicamini; Benedixitque Deus Noe et filiis eius et dixit ad eos crescite et multiplicamini et implete terram) este adesea redus la o recomandare privind natalitatea. Acest indemn este insa mult mai subtil, fiind una dintre legile vieţii. Reproducerea, aceasta multiplicare extraordinara in fiinţe ale aceleiasi rase, dar în mod individual, diferite la infinit, este una dintre funcţiile caracteristice şi generale ale vieţii.

A adora (a se inchina la) vitelul de aur A avea cultul banilor, a iubi banii si bunurile materiale, a se inchina banului; a-i curta, a-i frecventa doar pe cei bogati sau a-i invidia; simbol al idolatriei, vițelul de aur apare în Biblie semnificand nesocotirea lui Dumnezeu si crearea de catre oameni a propriilor idoli. Poporul evreu călătorea din Egipt spre Țara Făgăduinței, traversand Marea Rosie in care urmaritorii lor se inecasera cu armele si carele de lupta. Moise s-a urcat pe varful Muntelui Sinai pentru a primi de la Dumnezeu Tablele Legii (pe care le-a așteptat timp de patruzeci de zile!). Evreii, recent eliberati de sub jugul lui Faraon, l-au condus pana la poalele muntelui si asteptandu-l, s-au plictisit si si-au pierdut rabdarea, presupunând că Moise nu se va mai întoarce. Obișnuiți cu statuile idolilor egipteni, evreii aveau nevoie de o imagine concretă a lui Dumnezeu care i-a eliberat din sclavie. Astfel, i-au cerut fratelui lui Moise, Aaron, să le facă un zeu pe care sa-l venereze si care sa-i conduca mai departe. Aaron le-a cerut femeilor și copiilor să-i dea bijuteriile pe care le purtau, le-a topit si a turnat aurul intr-o forma ce imita un vitel, evocand zeii venerati de egipteni (vaca Hathor si taurul Apis). Când Moise a coborât de pe Muntele Sinai și i-a vazut pe evrei închinandu-se unui idol, fapt interzis de a doua poruncă, s-a infuriat atat de tare incat a aruncat Tablele Legii peste o stâncă. Porunca a doua spune: “Sa nu-ti faci chip cioplit si nici asemanare a vreunui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti lor” (Exodul 20, 4-5). Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-i pedepseasca pe toți acei eretici. Moise a obținut iertarea lui Dumnezeu doar prin pedepsirea a 3000 de vinovați. © CCC

Pentru o bucată de pâine: pentru un castig derizoriu “Nu este bine să cauţi la faţa oamenilor; chiar pentru o bucată de pâine poate un om să se dedea la păcat. (Proverbe 28:21) In general, beneficiul care rezultă din acțiunile rele, necinstite, este derizoriu. Alte expresii ale înțelepciunii populare confirmă acest aforism: "De haram a venit, de haram s-a dus." (lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit). © CCC