Citate de Leon Bourgeois

In baza serviciilor facute de catre generatiile trecute, omul este dator fata de generatiile viitoare.

Fericit ori nefericit, omul are nevoie de altul; cine traieste numai pentru el, acela traieste numai pe jumatate.

Imi dau seama ca persoana mea inseamna extrem de putin in angrenajul legilor universale... M-am obisnuit sa fiu o farama de univers care se supune destinului sau; fac legatura cu trecutul si viitorul si ghicesc dinainte ca opera mea va fi continuata de cei care, dupa mine, vor face ceea ce am facut eu.

Efortul e legea vietii sociale.

Omul nu este o insulă de sine stătătoare. Fiecare e o fărâmă din continentul uman.

Toti avem nevoie unii de altii.

Umanitatea nu sufera mai putin de calitatile decat de cusururile ei.

Omul nu e o ratiune independenta, superioara, in stare sa obtina adevarul si virtutea doar prin efortul ei propriu, ci o simpla forta, de acelasi ordin ca si celelalte forte, care-si primeste de la imprejurari marimea si directia.

Viitorul nu spera nimic de la om, daca munceste doar pentru propria sa viata si nu pentru eternitate.

Omul nu este numai o inteligenta, care isi explica natura prin stiinta, el este in acelasi timp o constiinta. Avand ratiune, omul cauta adevarul; avand constiinta, el cauta binele. Acest bine el se simte obligat a-l realiza si fata de dansul, ceea ce se cheama morala individuala, si fata de celelalte fiinte cu ratiune si cu constiinta care seamana cu dansul - morala sociala.

Oamenii traiesc in societate, este un fapt de ordin natu­ral, anterior consimtamantului lor. Inferior vointelor, omul nu poate sa se sustraga materialmente si moraliceste comunitatii umane. Omul izolat nu poate exista.

Nesiguranta, greutatile vietii, temerea vaga de nefericiri neprevazute indeamna pe oameni sa se apropie tot mai mult intre ei, sa se aseze umar la umar, ca astfel sa fie mai tari si mai pregatiti in lupta pentru existenta. Nimic nu ne strange laolalta, nimic nu ne face mai prieteni si mai solidari ca amintirea unui vrajmas comun, la loviturile caruia suntem expusi deopotriva.

Libertatea personala a omului, adica facultatea de a tinde spre deplina dezvoltare a eului este deopotriva necesara dezvoltarii societatii ca si dezvoltarii individului. Aceasta libertate nu trebuie sa cunoasca deci alte limite decat limitele ce-i opun in mod natural nevoia unei egale dezvoltari, adica libertatea personala a celorlalti oameni.

Ne nastem incarcati de obligatii de tot felul fata de so­cietate.

E absurda credinta ca individualul ar putea fi salvat, atunci cand colectivul ar fi amenintat sa se prabuseasca.

Un om cu judecata trebuie sa-si alunge din suflet tot ce nu poate fi de folos nici altora, nici lui. Nu ne aflam oare pe acest pamant in primul rand pentru a ne face folositori si apoi pentru a fi fericiti?

Viata noastra este legata de a tuturor. Nu poate fi fericit cineva care se uita numai la dansul si care aduce toate lucrurile spre interesul lui; trebuie sa traiesti si pentru altul, daca vrei sa traiesti pentru tine.

Nu traieste decat cel care e de folos altora, nu traieste decat cel ce da un rost vietii.

Adevaratul stimulent al vietii omenesti il constituie bucuria zilei de maine... Omul care-si determina conduita prin perspectiva cea mai apropiata este in acelasi timp si omul cel mai slab. Daca se multumeste numai cu propria sa perspectiva, fie ea chiar si indepartata, el poate sa para puternic, dar nu starneste in noi sentimentul unei personalitati si a valorii ei autentice. Cu cat este mai larg colectivul ale carui perspective coincid cu perspectivele proprii ale omului, cu atat omul este mai frumos si cu atat sta pe o treapta mai inalta.