Spiritul critic înseamnă luciditate, înseamnă conştiinţă relativă a valorii proprii, înseamnă orgoliu, dar nu înseamnă deloc vanitate – dacă pot să fac deosebirea aceasta. În plus, noi am avut un mare dascăl, privind orgoliul extraordinar, dar cu zero vanitate, care a fost Lucian Blaga. Un om foarte sensibil, conştient de valoarea lui, sensibil la tot ce se spunea despre el, dar un om care nu a ştiut ce este invidia şi duşmănia literară. Deşi, în unele pamflete ale lui, foarte puţin reuşite, arătau că totuşi a fost şi un om care, din când în când, putea să se supere. În ceea ce ne priveşte pe noi, prietenia care ne-a legat s-a bazat întotdeauna pe o anumită apreciere reciprocă, bazată pe o analiză critică făcută de fiecare, fiecăruia dintre noi.
Sunt ferm convins că poporul sau societatea este cel mai bun şi cel mai infailibil critic.
© CCC
Critica sa fie si amara, numai sa fie dreapta.
Gloria unor oameni este de a scrie bine, dar meritul altora este de a nu scrie deloc.
(Caracterele)
O critică proastă este şi mai puţin importantă decât faptul că plouă în Patagonia.
Fa ceea ce iti spune inima ca este corect sa faci - pentru ca oricum vei fi criticat. Vei fi condamnat indiferent ce vei face.
O dezordine frumoasa este un efect al artei.
© CCC
Știți cine sunt criticii? Oameni care au eșuat în literatură și artă.
(Lothair)
© CCC
Critica este placerea de a cunoaste spiritele, nu de a le domina: niste ochelari si nu o nuia.
Un prost găseşte întotdeauna unul mai prost care să-l admire.
(Arta poetică)
A descoperi lipsurile nu este suficient, daca nu propui si mijloacele de indreptare.
Poti fi erou fara sa pustiesti pamantul.
(Epistole)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.