Scriu în franceză pentru că mama mea, născută Mavrocordat, s-a căsătorit cu Lahovary, iar în urma pierderii unui copil și-a părăsit conacul din România, stabilindu-se la Paris, când aveam doar cinci ani. Așa se explică de ce limba în care îmi exprim gândurile este franceza. Sunt convinsă că asta nu poate aduce decât beneficii unui scriitor de origine română. Scriind într-o limbă universală, poți fi tradus și citit în întreaga lume, facilitând astfel cunoașterea spiritului autohton de către cei care nu îți cunosc limba. Și cred că toți aspirăm la universalitate...”
(„O oră cu Prințesa Martha Bibescu”, Ilustrațiunea română, 2 (An VIII): 15, 5 ianuarie 1936)
© CCC
În scrierea dumneavoastră sunt multe lucruri bune şi originale, dar ceea ce este bun nu este original, iar ceea ce este original nu este bun.
Fiecare trebuie să-şi găsească propria coloană vertebrală. Pentru mine, a fost scrisul. Nu pot trăi fără să scriu. Viaţa e extrem de scurtă. Trebuie să găsim cuvintele care să atingă eternitatea. Fără cărţi, fără scris, aş fi alunecat (...) E şansa vieţii mele.
(Interviu literar și cultural cu Olivia Gesbert, în 2019, la emisiunea La Grande Table a postului de radio France Culture)
© CCC
Trebuie să scrie numai acela căruia îi pasă de marile probleme ale umanității şi ale societății.
Scriu altfel decât vorbesc, vorbesc altfel decât gândesc, gândesc altfel decât ar trebui să gândesc și tot așa până în adâncurile beznei.
© CCC
Mi-au trebuit cincisprezece ani sa descopar ca nu am talent la scris, dar nu puteam renunta pentru ca in acel moment eram deja faimos.
Romanul este ceea ce face fiecare autor din el. Trebuie doar sa existi – sa incerci sa existi in ceea ce scrii.
(Convorbire cu Jean-Maurice de Montremy - Aprilie 1990)
© CCC
De fapt, scriitorul este propriul sau secretar. Cand scriu, indeplinesc o sarcina, ma aflu sub propria mea dictare, intr-un fel; fac treaba grea si obositoare de a pune in ordine propria mea gandire, propria mea dictare.
O mână-ascunsă scrie și trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o să șteargă vreun cuvânt.
Nici lacrimile tale nu pot să șteargă-un rând.
(Rubaiate)
Am vrut să scriu dintotdeauna, am încercat de timpuriu, însă cuvintele le-am găsit abia mai târziu.
Sa scrii – pentru a te cunoaste – si atat.
Este atat de obositor sa scrii carti de bucate sau retete pentru ca nu am fost niciodata adepta masuratorilor. Dar daca scrii o carte, trebuie sa masori totul.
© CCC
Pentru cineva care nu mai are patrie, scrisul reprezinta locul existentei.
Nu știu dacă acesta este elementul cel mai valoros, dar dorința mea e să scriu cât mai exact despre mine însumi, știind că dacă nu mă trădez pe mine, în același timp mă simt foarte apropiat de cititori. Nu vreau să mă consider o excepție. Adică să scriu ca un om obișnuit, ca și cum ar scrie un om de pe stradă despre viața lui și pe care citindu-l, ceilalți se recunosc.
Scrisul este ca o forma a rugaciunii.
Şi apropo, totul în viaţă poate fi scris dacă ai curajul să o faci şi imaginaţia de a improviza. Cel mai mare dușman al creativității este îndoiala de sine.
© CCC
Scrisul – o eliberare de sine. Sinele – o eliberare de alții…
(Fărâme de suflet)
Scrisul este dureros pentru că te confrunți constant cu tine însuți.
(Interviu în Le Figaro littéraire, 5 martie 2015)
© CCC
Bunele maniere pe care le socotim a fi neînsemnate sunt adesea tocmai criteriile după care oamenii ne judecă, în bine sau în rău.
(Caracterele)