Corneille ne subjugă caracterelor şi ideilor lui, iar Racine se conformează ideilor noastre; Corneille zugrăveşte oamenii care ar trebui să fie, iar Racine – aşa cum sunt. În Corneille găsim mai mult din ceea ce se cade chiar să luăm ca model, în Racine găsim mai mult din ceea ce recunoaştem în alţii sau din ce simţim noi înşine. Unul te înalţă, te uimeşte, te stăpîneşte, te învaţă; celălalt îţi place, te răscoleşte, te înduioşează, te pătrunde.
Fireşte, nu felul de a scrie, ci felul de a gândi decide valoarea unui scriitor.
O mână-ascunsă scrie și trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o să șteargă vreun cuvânt.
Nici lacrimile tale nu pot să șteargă-un rând.
(Rubaiate)
Scrisul, ca şi iubirea, nu are sens decât dacă eşti dispus să-ți pierzi echilibrul. Să părăseşti ţărmul. Să lași uscatul, să te scufunzi în apele râului, să te laşi purtat. Desigur, există un risc care merită asumat: în iubire, ca și în scris, îți poți pierde viața.
(Scrisul și viața)
© CCC
Daca oamenii nu pot scrie bine, nu pot gandi bine, daca nu pot gandi bine, altii vor gandi pentru ei.
„Cred că n-am îmbătrânit degeaba”
Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri.
N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii.
Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor.
«Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila.
Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede…
Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…)
Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin.
Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este.
Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere.
Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…)
Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile.
Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor.
Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât.
Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.
21 mai 2007
Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta
Ieri, încă mai era printre noi... (12 mai 2021)
Aveam dreptul să scriu literatură, să iau loc în fotoliul cititorului, ce-mi păruse altădată impunător ca un tron.
(Jurnal esențial)
Cât privește scrierile mele, nu le-am recitit niciodată. Nu le știu. Când scriu ceva, o fac pentru că trebuie. De îndată ce vede lumina tiparului, încerc să uit cât mai repede ce am scris.
(Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)
Orice persoană capabilă să scrie o pagină de proză adaugă ceva în vieţile noastre.
© CCC
Mi-aș dori să pot scrie o carte frumoasă pentru a frânge acele inimi care în curând vor înceta să mai existe: o carte a credinței și a micilor lumi ale oamenilor simpli care trăiesc după filozofiile cântecelor populare.
© CCC
Scrisul presupune o viata solitara.
As vrea un alt univers...
După o călătorie în timpul verii, în Elveția, care a fost bogată în experiențe, am început să scriu. La început, urmăream descrieri ale naturii și ale vieții oamenilor până când, odată cu trecerea anilor, descrierea omului a devenit interesul meu principal.
© CCC
Scriitura automata si naratiunile viselor au avantajul de a propune o cheie capabila sa deschida la nesfarsit aceasta cutie cu nenumarate sertare care se numeste om.
Adevarul este in imaginatie.
© CCC
De fapt, scriitorul este propriul sau secretar. Cand scriu, indeplinesc o sarcina, ma aflu sub propria mea dictare, intr-un fel; fac treaba grea si obositoare de a pune in ordine propria mea gandire, propria mea dictare.
Ceea ce scriu nu este pentru fetițe.
© CCC
Scria dintr-un joc mecanic, ca să reflecteze în singurătate asupra propriilor lui greşeli, se iluziona că nu „creează”, deoarece creaţia, chiar dacă duce la eroare, are loc întotdeauna din iubire pentru cineva care nu suntem noi înşine.
(Pendulul lui Foucault)
Fiecare dintre voi are dreptate, numai ceilalti gresesc. Totdeauna. Cu o conditie: nici unul dintre voi sa nu-si inchipuie ca e celalalt. Nu va incredeti in afirmatiile altora. Repuneti totul in discutie. Fiti voi insiva. Nu ascultati niciun sfat: cu exceptia acestuia.
Întotdeauna am încercat să scriu într-un mod simplu, folosind cuvinte cu picioarele pe pământ și nu abstracte.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.