Citate de Roger Martin du Gard

Cand o femeie isi marturiseste varsta, inseamna ca nu o mai are.

A te micsora vorbind cu umilinta despre tine nu-i oare o prefacatorie a vanitatii? Bine este sa nu vorbesti despre tine. Dar aceasta omul n-o poate face decat daca are siguranta ca cel putin altii vor sti sa vorbeasca despre el.

La temelia oricarei iubiri pasionate sta o iluzie generoasa, o greseala de judecata, o idee falsa pe care indragostitii si-o fac unul despre celalalt si fara de care n-ar fi cu putinta o dragoste oarba.

E asa de bine sa poti spune adevarul, macar o data, din intamplare.

Orice adevar trebuie mai inainte de orice difuzat, oamenii trebuie sa fie eliberati intr-o masura cat mai mare ... Libertatea e un bun de care inveti sa te servesti incetul cu incetul si numai daca o folosesti fara nici un fel de limita... pentru cine nu poate sa stapaneasca adevarul, e important sa fie reperate macar zonele in care acest adevar se gaseste.

Unii oameni sunt mai dispusi decat altii sa accepte o for­mula gata conceputa, asa cum face crustaceul, care se instaleaza in prima cochilie goala pe care o intalneste, si-i ia forma, in timp ce alte crustacee simt nevoia sa-si secrete singure carapacea.

E o lege istorica: invingatorii isi insusesc imediat viciile invinsilor. S-ar spune ca o anumita imoralitate molipsitoare tasneste direct din centrul puterii.

Morala nu cunoaste dogme. Legea morala nu e decat un intreg de conveniente sociale, si, prin natura sa, acest intreg e provizoriu, deoarece trebuie sa evolueze o data cu societatea, daca vrea sa-si pastreze valoarea practica.

In viata exista anumite popasuri, anumite momente cand trebuie sa stii sa te opresti, sa te adancesti in tine insuti si sa iei o hotarare.

O doctrina puternica si tanara este in mod firesc intoleranta…orice convingere care se manifesta acceptand legitimitatea convingerii adversarului se condamna la inactivitate; e lipsita de forta, lipsita de eficacitate…Totusi noi trebuie sa introducem printre oameni spiritul de toleranta, avem cu totii dreptul sa fim ceea ce suntem, si omul de langa noi nu ne poate interzice sa fim ceea ce suntem in numele propriilor sale principii…; trebuie sa avem libertatea de a gresi, cu conditia ca adevarul sa se bucure si el de o libertate asemanatoare; adevarul va birui intotdeauna la momentul oportun.

Cand si adevarul si greseala se bucura de libertate, victoria nu e de partea greselii.

Nu ajungi sa intelegi pe un om decat dupa moartea lui. Atata timp cat cineva traieste, toate faptele pe care le va mai putea face si despre care nu stii nimic sunt un fel de necunoscute care falsifica orice calcul. Moartea fixeaza, in sfarsit, limitele care-l contureaza; e ca si cum insul s-ar desparti de posibilitatile lui si s-ar izola; te invartesti in jurul lui, il vezi, in fine, de la distanta, poti sa-l judeci in ansamblul lui.

Fereste-te de "falsa vocatie"... sa te aperi tu singur de tine insuti. Fii mereu stapanit de teama de a nu te insela asupra ta, de a nu te lasa amagit de aparente. Incearca-ti sinceritatea asupra ta, pentru a o face clarvazatoare si folositoare... Cauta cu rabdare ceea ce este esential in firea ta. Incearca sa-ti descoperi, putin cate putin, adevarata personalitate. Nu-i usor! Multi nu izbutesc niciodata. Nu te zori, caci n-ai nici o graba. Trebuie sa dibui multa vreme inainte de a sti cine esti. Dar atunci cand te vei fi gasit pe tine insuti, azvarle repede toate vesmintele de imprumut.

A-ti ascunde vanitatea nu inseamna a fi modest.

Credinta n-a savarsit minuni decat in aparenta. Numai vointa le poate realiza, cu conditia sa se manifeste energic.

Notiunea indoielii… presupune experienta greselii, neincrederea in sine si in senzatiile proprii, neincredere in altii.

Religiile s-au nascut toate din curiozitatea omului fata de univers, nucleul initial e intotdeauna acelasi, adica e constituit de primele si marile explicatii pe care omul le-a putut da fenomenelor naturale; ... ceea ce intelegem sub termenul de religie este una din etapele cercetarii omenesti, etapa afirmatiei deiste, o simpla clipa a efortului stiintific... Omul a ramas victima ipotezelor mistice pe care le schitase pentru a-si explica lumea.

…Cand cercetez lucrurile indeaproape, ma izbesc de un sofism; vreti sa dovediti ca Dumnezeu e puternic si bun si pentru asta faceti apologia ordinii universale; dar cand incerc sa va atrag atentia ca aceasta ordine e foarte imperfecta, imi refuzati dreptul de a discuta problema universului, tocmai fiindca este opera lui Dumnezeu…Asa se face ca nu mi s-a ingaduit sa impac cele doua afirmatii: pe de o parte, ca Dumnezeu este culmea perfectiunii, si pe de alta parte, ca lumea noastra imperfecta este opera lui.

Factorul esential al progresului e timpul.

Imi dau seama ca persoana mea inseamna extrem de putin in angrenajul legilor universale... M-am obisnuit sa fiu o farama de univers care se supune destinului sau; fac legatura cu trecutul si viitorul si ghicesc dinainte ca opera mea va fi continuata de cei care, dupa mine, vor face ceea ce am facut eu.