Citate de Hermann Hesse

Tot astfel a trebuit sa gandesc si despre parintii mei. Ei spun ca eu sunt copilul lor si ca as fi ca ei. Dar chiar daca trebuie sa ii iubesc sunt pentru ei un om strain pe care nu-l pot intelege. Si ceea ce este esential la mine si poate fi tocmai esenta sufletului meu, ei considera ca e neimportant si atribuie acest ceva tineretii sau toanelor mele. Si cu toate acestea tin la mine si mi-ar face cu draga inima tot binele din lume. Un tata ii poate da copilului sau nasul si ochii si chiar si mintea drept mostenire, dar nu si sufletul. Acesta e nou odata cu fiecare om.

Adevarul este trait, nu predat la catedra.

Trebuie să învățați să râdeți. Pentru a ajunge la umorul de calitate, nu vă mai luați prea mult în serios. (Lupul stepelor, 1927)

Arta nu este nimic altceva decat contemplarea lumii impregnate de har, luminata din interior. A revela prezenta lui Dumnezeu indaratul oricarui obiect, aceasta este functia artei.

...Se pare ca a trecut acea perioada mondiala a istoriei universale, in care actiunile individuale ieseau in evidenta; eroii timpurilor mai noi sunt insesi popoarele, partidele, masele; tragedia moderna se deosebeste de cea antica prin aceea ca astazi corurile sunt acelea care actioneaza si joaca rolurile principale, pe cand zeii, eroii si tiranii, care erau pe vremuri personaje active, sunt redusi la rolul unor reprezentanti mediocri ai vointei partidelor si actiunii popoarelor.

Dacă ceva de preț și de neînlocuit dispare, avem impresia că ne-am trezit dintr-un vis. (Călătorie în Orient, 1932)

Piatra aceasta este o piatra, ea este si animal, este si Dumnezeu, este si Buddha, iar eu o admir si o iubesc nu pentru ca, odata si odata, ar putea sa devina fie una, fie alta, ci pentru ca ea este de multa vreme si intotdeauna totul.

Daca te temi de cineva, atunci pricina e ca l-ai lasat pe acest cineva sa aiba putere asupra ta.

Pe drumul lung de la pește, pasăre și maimuță până la animalul belicos al zilelor noastre, pe drumul acesta lung la capătul căruia sperăm să devenim oameni și zei, nu cei normali ne-au împins înainte din treaptă în treaptă. Dimpotrivă, normalii au fost întotdeauna conservatori, preferând zonele sănătății, și ale lucrului verificat. Unei șopârle normale, nu i-ar fi trecut nicicând prin minte să încerce să zboare. O maimuță normală nu s-ar fi gândit nicicând să părăsească adăpostul din copaci și să meargă în două picioare pe pamânt. Normalii sunt, după părerea mea, meniți să păstreze forma existentă, un mod de viață, o rasă, o specie, s-o protejeze și s-o întărească pentru a se asigura pe ei înșiși. Fantaștii, în schimb, nu se dau în lături să facă salturi, să viseze negânditul, pentru că cine știe, într-o bună zi, peștele să devină animal de uscat, iar maimuța - om…

Prin meditare profunda avem posibilitatea de a anula timpul, de a vedea toata viata trecuta, prezenta si viitoare in simultaneitatea ei.

Viata e mai tare decat moartea.

Pasarea se zbate sa iasa din gaoace. Gaoacea este lumea. Cine vrea sa fie nascut trebuie sa distruga o lume. Pasarea zboara catre Dumnezeu.

Fiecare corp este singur, sufietul - niciodata.

Cand socotesti ca ceva e drept, atunci trebuie sa si faci asa.

Fericirea nu consta in a fi iubit. Fiecare fiinta umana are iubire pentru ea insasi, si totusi, sunt mii care traiesc o existenta damnata. Nu, faptul de a fi iubit nu-ti aduce fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea!

Fiecare om are sarcina sa in viata, iar ea nu este niciodata cea pe care el si-ar fi dorit-o.

Fiecare om isi are sufietul lui, pe care nu poate sa-l amestece cu altul. Doi oameni se pot indrepta unul catre celalalt, pot vorbi unul cu altul si pot fi foarte apropiati. Dar sufletele lor sunt ca niste flori, fiecare a prins radacini in locul lui si nici unul nu poate veni la celalalt, altminteri ar trebui sa-si paraseasca radacina si asta nu poate s-o faca. Florile isi imprastie mireasma si samanta pentru ca doresc foarte mult sa fie impreuna; dar floarea nu poate face nimic pentru ca samanta sa ajunga la locul potrivit, acest lucru il face vantul, iar acesta vine si pleaca mereu cum si cand ii e voia.

Fiecare om are sufletul sau pe care nu-l poate amesteca cu altul... Doi oameni pot sa fie atrasi unul de celalalt, pot sa vorbeasca impreuna si sa se simta mai apropiati, sufletele lor sunt insa asemenea unei flori, fiecare floare avandu-si radacina intr-un loc anumit, neputandu-se sa se duca la alta floare, caci lucrul acesta ar insemna sa-si paraseasca radacina ei, ceea ce nu e cu putinta.

Nimic nu a fost, nimic nu va fi, totul este, totul consta din esenta si prezent.

Cautand unitatea, el respinse diversitatea.