Citate de Hermann Hesse

Fiecare trebuie sa se gandeasca singur la ceea ce e adevarat si cum e oranduita viata de fapt, asta n-o poate invata din nicio carte.

Cunoasterea de sine: Cufunda-te in tine insuti, fa ceea ce corespunde profundei tale fiinte; cauta-te pe tine insuti, fii propriul tau stapan, mergi pe drumul tau propriu, indiferent incotro duce.

Tot astfel a trebuit sa gandesc si despre parintii mei. Ei spun ca eu sunt copilul lor si ca as fi ca ei. Dar chiar daca trebuie sa ii iubesc sunt pentru ei un om strain pe care nu-l pot intelege. Si ceea ce este esential la mine si poate fi tocmai esenta sufletului meu, ei considera ca e neimportant si atribuie acest ceva tineretii sau toanelor mele. Si cu toate acestea tin la mine si mi-ar face cu draga inima tot binele din lume. Un tata ii poate da copilului sau nasul si ochii si chiar si mintea drept mostenire, dar nu si sufletul. Acesta e nou odata cu fiecare om.

Arta nu este nimic altceva decat contemplarea lumii impregnate de har, luminata din interior. A revela prezenta lui Dumnezeu indaratul oricarui obiect, aceasta este functia artei.

Viata este un joc de sah cu Dumnezeu.

Lacrimile sunt gheata sufletului care se topeste.  

Fericirea nu consta in a fi iubit. Fiecare fiinta umana are iubire pentru ea insasi, si totusi, sunt mii care traiesc o existenta damnata. Nu, faptul de a fi iubit nu-ti aduce fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea!

Cainta singura nu serveste la nimic, nu se poate cumpara iertarea prin cainta, n-o poti cumpara deloc.

Fiecare om are sarcina sa in viata, iar ea nu este niciodata cea pe care el si-ar fi dorit-o.

Viata e mai tare decat moartea.

In masura in care am ajuns sa cunosc oamenii, cu totii suntem putin inclinati, mai ales in tinerete, sa confundam providenta cu dorintele noastre.

Toata existenta parea sa se intemeieze pe dualitate, pe contrarii; erai femeie sau barbat, vagabond sau burghez, rational sau simtitor - nicaieri nu puteai trai concomitent inspiratia si expiratia, barbatia si feminitatea, libertatea si ordinea, instinctul si spiritul, intotdeauna unul trebuia platit cu pierderea celuilalt, si intotdeauna si unul, si celalalt erau la fel de importante si demne de a fi dorite!

A gasi la fiecare om trasaturile care-l deosebesc de ceilalti inseamna a-l cunoaste.

Si daca timpul nu e ceva real, inseamna ca si distanta ce pare a exista intre lume si vesnicie, intre rau si bine nu este decat o amagire.

Piatra aceasta este o piatra, ea este si animal, este si Dumnezeu, este si Buddha, iar eu o admir si o iubesc nu pentru ca, odata si odata, ar putea sa devina fie una, fie alta, ci pentru ca ea este de multa vreme si intotdeauna totul.

Fiecare om isi are sufietul lui, pe care nu poate sa-l amestece cu altul. Doi oameni se pot indrepta unul catre celalalt, pot vorbi unul cu altul si pot fi foarte apropiati. Dar sufletele lor sunt ca niste flori, fiecare a prins radacini in locul lui si nici unul nu poate veni la celalalt, altminteri ar trebui sa-si paraseasca radacina si asta nu poate s-o faca. Florile isi imprastie mireasma si samanta pentru ca doresc foarte mult sa fie impreuna; dar floarea nu poate face nimic pentru ca samanta sa ajunga la locul potrivit, acest lucru il face vantul, iar acesta vine si pleaca mereu cum si cand ii e voia.

Daca te temi de cineva, atunci pricina e ca l-ai lasat pe acest cineva sa aiba putere asupra ta.

Pe drumul lung de la pește, pasăre și maimuță până la animalul belicos al zilelor noastre, pe drumul acesta lung la capătul căruia sperăm să devenim oameni și zei, nu cei normali ne-au împins înainte din treaptă în treaptă. Dimpotrivă, normalii au fost întotdeauna conservatori, preferând zonele sănătății, și ale lucrului verificat. Unei șopârle normale, nu i-ar fi trecut nicicând prin minte să încerce să zboare. O maimuță normală nu s-ar fi gândit nicicând să părăsească adăpostul din copaci și să meargă în două picioare pe pamânt. Normalii sunt, după părerea mea, meniți să păstreze forma existentă, un mod de viață, o rasă, o specie, s-o protejeze și s-o întărească pentru a se asigura pe ei înșiși. Fantaștii, în schimb, nu se dau în lături să facă salturi, să viseze negânditul, pentru că cine știe, într-o bună zi, peștele să devină animal de uscat, iar maimuța - om…

...Se pare ca a trecut acea perioada mondiala a istoriei universale, in care actiunile individuale ieseau in evidenta; eroii timpurilor mai noi sunt insesi popoarele, partidele, masele; tragedia moderna se deosebeste de cea antica prin aceea ca astazi corurile sunt acelea care actioneaza si joaca rolurile principale, pe cand zeii, eroii si tiranii, care erau pe vremuri personaje active, sunt redusi la rolul unor reprezentanti mediocri ai vointei partidelor si actiunii popoarelor.

Fiecare corp este singur, sufietul - niciodata.