Din copilărie, lumea supranaturală a fost evidentă pentru mine, la fel ca și prezența divină. Religia catolică în care am fost crescută se potrivea perfect cu riturile ei sacre, frumusețea, muzica și simțul adorației care au dispărut oarecum de atunci... Dar, urmând studii superioare de literatură clasică până la licență, am putut de asemenea, să descopăr și să explorez bogata filozofie a Greciei antice, precum și multe mituri fondatoare ale tradiției occidentale. Astăzi, mă simt atât neoplatoniciană, cât și creștină: de aceea îmi sunt dragi oameni precum Pico della Mirandola și Simone Weil. Dragostea mea pentru Hristos (dincolo de diferitele Biserici) și fidelitatea mea față de El sunt ireversibile, dar căutarea adevărului și mântuirea sufletului nu vin numai din religie, ele se bazează și pe o cunoaștere interioară, o asceză personală, o meditație răbdătoare, așa cum au predat filozofii greci, de la Pitagora la Plotin, prin Socrate și Platon.
Iată, deci, ceea ce îmi ghidează și îmi hrănește existența: căutarea esențialului, aspirația la o cunoaștere superioară care să atingă realitățile cerești, dorința mistică de „viață perfectă” sau „viață divină”. Orice altceva este accidental sau secundar.
© CCC
Să nu citești niciodată o carte care n-are măcar un an vechime.
Înțelepciunea înseamnă să distingi miraculosul de banal...
Religia inabusa orice pornire a sufletului care nu se naste nemijlocit din ea.
Tot ce am vazut ma invata sa ma incred in Creator pentru tot ce nu am vazut.
Ceea ce suntem, numai aceea putem vedea.
Cu religiile se intampla asa cum se intampla si cu canoanele manastiresti: slabesc, pe masura ce le trece vremea. Nu sunt decat sminteli neputincioase fata de imboldurile statornice ale naturii, care ne readuce sub porunca legilor ei.
Credinta n-a savarsit minuni decat in aparenta. Numai vointa le poate realiza, cu conditia sa se manifeste energic.
Știința încearcă să înțeleagă lumea; religiile (și filozofiile) și-au asumat, în general, sarcina de a da sens vieții umane. Religia și știința se pot ilumina reciproc, cu condiția ca ambele să rămână în propriile lor sfere.
© CCC
Un sfat important era cel pe care l-am auzit dat odata unui tanar: sa faci intotdeauna lucrul de care iti este frica.
Orice om pe care il intalnesc imi este superior intr-un fel oarecare. De aceea, invat pe langa el.
Viata este o succesiune de lectii care trebuie traite pentru a fi intelese.
Cunoști un om după cărțile pe care le citește.
Ce este succesul? Sa razi des si mult; sa castigi respectul oamenilor inteligenti si afectiunea copiilor; sa castigi aprecierea criticilor onesti si sa induri tradarea prietenilor falsi; sa apreciezi frumusetea, sa descoperi ce e mai bun in ceilalti; sa lasi in urma ta o lume mai buna, fie printr-un copil sanatos, o gradina ingrijita sau o conditie sociala emancipata; sa stii pur si simplu ca cineva a respirat mai usor doar pentru ca tu ai trait. Asta inseamna sa ai succes.
Caracterul este ordinea morala privita prin prisma firii personale… oamenii de caracter sunt constiinta societatii careia ii apartin.
Un om este o metoda, un aranjament progresiv, un principiu selectiv, care isi culege preferintele pe oriunde merge.
Religiile au format filozofia celor ce nu puteau avea o filozofie propriu-zisa, a celor ce nu se puteau adica ridica cu mintea pana la o intelegere mai stiintifica a naturii. Iata de ce oamenii au trebuit sa fie religiosi la inceputui vietii lor sufletesti. Cei ce ajung cu vremea sa-si piarda credintele religioase sunt de regula siliti sa renunte la ele, din cauza ca dezvoltarea lor intelectuala ii duce la alte explicari, mai bune, adica, pentru ei, mai satisfacatoare, a lumii. Dar in lipsa unor astfel de explicatii, stiintifice sau filozofice, cele religioase sunt indispensabile si inevitabile. Numai asa putem intelege universalitatea religiilor.
Pe masura ce un suflet se afunda in habotnicie, pierde simtul, gustul, nevoia, dragostea de realitate.