Citate de Denis Diderot

Învățătura îi conferă omului demnitate. (Cugetări filozofice)

Dumnezeu. Inca unul care se crede nemuritor.

Mergi unde vei vrea; vei gasi si acolo constiinta ta.

La invective se recurge numai cand nu exista dovezi; dintre doi oameni care sunt in controversa, cel care nu va avea dreptate se va supara.

Biblia nu știe nimic despre fizică, iar fizica nu știe nimic despre Dumnezeu. © CCC

"Religia e un lucru sfant"... De ce acest prestigiu, aceasta imunitate? Un credincios e un barbat sau o femeie care crede in ceea ce spune un preot, si nu vrea sa creada ceea ce spune Renan sau Victor Hugo. Ce este oare sacru in asta? Ce diferenta e intre acest credincios si cutare prost care ar prefera literatura de foileton celei a marilor nostri poeti?

Cu religiile se intampla asa cum se intampla si cu canoanele manastiresti: slabesc, pe masura ce le trece vremea. Nu sunt decat sminteli neputincioase fata de imboldurile statornice ale naturii, care ne readuce sub porunca legilor ei.

A pretinde ca zeii au vrut sa faureasca lumea, cu toate minunatiile ei, pentru oameni, ce lucru lipsit de ratiune. Caci ce beneficiu ar fi putut spera din partea recunostintei noastre, niste fiinte care se bucura de o eterna beatitudine, pentru a intreprinde cel mai mic lucru in favoarea noastra.

Religia inseamna sa faci ceea ce e drept. Inseamna sa iubesti, sa slujesti, sa gandesti, sa fii umil.

Nu porti niciodata in tine sentimentul de a te face nemuritor daca nu ai constiinta unui talent deosebit. E un sentiment mare; e un sentiment cinstit chiar la omul mediocru si e firesc la omul mare. Cand las in urma mea cea mai buna parte din mine insumi, cand singurele clipe ale vietii carora le dau o oarecare importanta sunt eternizate, mi se pare ca moartea cuprinde mai putina amaraciune.

Tinem mai mult sa trecem drept oameni de spirit decat ne temem sa trecem drept oameni rai. Inteligenta nu-si are destule neajunsuri proprii ca sa nu i le adaugam si pe cele ale rautatii? Toti prostii se tem de omul de spirit; fara a-i accepta pe cei rai, toata lumea se teme de omul rau.

Pentru oamenii carora pamantul nu le mai ofera nimic, s-a inventat cerul.

Nemurirea sau speranta de a trai in memoria oamenilor e singurul lucru care ne consoleaza de scurtimea vietii. Moartea nu-i cumplita decat pentru cel care vede totul stingandu-se odata cu viata lui, dar nu si pentru cel a carui glorie nu poate muri… posteritatea e cea care da pretul cuvenit adevaratului merit... A muri, e soarta tuturor oamenilor; a muri cu glorie, e privilegiul omului virtuos, iar rasplata lui cea mai placuta e sa se bizuie pe recunostinta posteritatii.

Fiecare virtute, fiecare viciu isi are timpul lui, apoi nu mai e la moda.

Un om cu cat se intoarce mai mult inapoi, cu cat se avanta mai mult inainte, cu atat e mai mare… Prezentul e o consecinta necesara a trecutului si viitorul o consecinta necesara a prezentului; prezentul e un punct indivizibil si curgator pe care omul nu poate sta, asa cum nu poate sta pe varful unui ac.

Rugăciunea este in religie ceea ce este gândirea în filosofie. A se ruga inseamna a crea religia. (Fragmente) © CCC

Acolo unde pentru barbati e un zid de arama, pentru femei nu e adesea decat o panza de paianjen. (Cugetări filozofice)

Se tin discursuri nesfarsite impotriva pasiunilor. Toate suferintele omului se pun pe socoteala lor si se uita ca tot ele sunt si izvorul tuturor placerilor lui. In constitutia lor exista un element despre care nu se poate spune nici prea mult bine, nici prea mult rau: ceea ce nu-mi place insa este ca ele nu sunt privite decat in aspectul lor negativ… numai pasiunile, pasiunile mari, pot sa inalte sufletul la lucrurile mari. Fara pasiuni nu exista nici sublimul, fie in moravuri, fie in creatie, si artele frumoase s-ar intoarce inapoi la copilaria lor, iar virtutea s-ar bagateliza . . .

Nemurirea poate fi inteleasa ca un fel de viata pe care o dobandim in memoria oamenilor; acest sentiment care ne impinge cateodata la actiunile cele mai mari este semnul cel mai sigur al pretului pe care il punem pe stima semenilor nostri. Noi ascultam in noi insine elogiul pe care ni-l vor face intr-o zi, si ne jertfim. Ne sacrificam viata, incetam de a exista in mod real pentru a trai in amintirea lor. Daca nemurirea considerata sub acest as­pect este o himera, ea este himera sufletelor mari… Suntem puternic legati de consideratia oamenilor cu care traim; fara sa vrem, vanitatea noastra scoate din neant pe cei ce nu exista inca si noi auzim mai mult sau mai putin bine judecata pe care o fac asupra noastra si ne temem de ea mai mult sau mai putin.

…Cand cercetez lucrurile indeaproape, ma izbesc de un sofism; vreti sa dovediti ca Dumnezeu e puternic si bun si pentru asta faceti apologia ordinii universale; dar cand incerc sa va atrag atentia ca aceasta ordine e foarte imperfecta, imi refuzati dreptul de a discuta problema universului, tocmai fiindca este opera lui Dumnezeu…Asa se face ca nu mi s-a ingaduit sa impac cele doua afirmatii: pe de o parte, ca Dumnezeu este culmea perfectiunii, si pe de alta parte, ca lumea noastra imperfecta este opera lui.