Citate de Denis Diderot

Nu exista decat un pas de la fanatism la barbarie.

Ajuta-te, si Dumnezeu te va ajuta.

Mergi unde vei vrea; vei gasi si acolo constiinta ta.

Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiți pe cât mai mulți oameni. (Cugetări filozofice)

A spune ca omul este un amestec de putere si slabiciune, de lumina si de orbire, de micime si de grandoare, nu inseamna a-i face proces, ci a-l defini.

Ce e gloria, in acceptiunea ei cea mai larga? Satisfactia de care te bucuri in adancul sufletului avand constiinta vreunui lucru mare si care merita sa fie intotdeauna aplaudat… Cu cat oamenii au fost mai mari, cu atat s-au inflacarat pentru ea; si cu cat s-au inflacarat pentru ea, cu atat au fost mai mari.

Gratia nu e proprie decat naturilor gingase si slabe… Copilul are gratie si o pastreaza in adolescenta; ea slabeste la maturitate si se pierde la batranete.

Cu cat omul care sufera se vaita mai putin, cu atat ma misca mai mult.

Din copilărie, lumea supranaturală a fost evidentă pentru mine, la fel ca și prezența divină. Religia catolică în care am fost crescută se potrivea perfect cu riturile ei sacre, frumusețea, muzica și simțul adorației care au dispărut oarecum de atunci... Dar, urmând studii superioare de literatură clasică până la licență, am putut de asemenea, să descopăr și să explorez bogata filozofie a Greciei antice, precum și multe mituri fondatoare ale tradiției occidentale. Astăzi, mă simt atât neoplatoniciană, cât și creștină: de aceea îmi sunt dragi oameni precum Pico della Mirandola și Simone Weil. Dragostea mea pentru Hristos (dincolo de diferitele Biserici) și fidelitatea mea față de El sunt ireversibile, dar căutarea adevărului și mântuirea sufletului nu vin numai din religie, ele se bazează și pe o cunoaștere interioară, o asceză personală, o meditație răbdătoare, așa cum au predat filozofii greci, de la Pitagora la Plotin, prin Socrate și Platon. Iată, deci, ceea ce îmi ghidează și îmi hrănește existența: căutarea esențialului, aspirația la o cunoaștere superioară care să atingă realitățile cerești, dorința mistică de „viață perfectă” sau „viață divină”. Orice altceva este accidental sau secundar. © CCC

…acel Dumnezeu ce lasa pe al nostru pamant sa creasca atata urgie, acela nu poate sa fie nici mare, nici tare, nici sfant.

Nu trebuie sa uitam ca mirarea sau, ca sa intrebuintam un cuvant mai expresiv, minunarea - izvorand din impresionabilitatea momentana a intelegerii - a constituit temelia religiozitatii primitive a omului.

Fiecare virtute, fiecare viciu isi are timpul lui, apoi nu mai e la moda.

Biblia nu știe nimic despre fizică, iar fizica nu știe nimic despre Dumnezeu. © CCC

Nu cred in viata de apoi si nici n-o tagaduiesc: ma bucur pe cat pot de cea care ne-a fost daruita dinainte, ca parte din mostenire.

Dacă un om are nevoie de o religie pentru a se comporta corect în această lume, este un semn că are fie o minte limitată, fie o inimă coruptă. © CCC

Religiile au format filozofia celor ce nu puteau avea o filozofie propriu-zisa, a celor ce nu se puteau adica ridica cu mintea pana la o intelegere mai stiintifica a naturii. Iata de ce oamenii au trebuit sa fie religiosi la inceputui vietii lor sufletesti. Cei ce ajung cu vremea sa-si piarda credintele religioase sunt de regula siliti sa renunte la ele, din cauza ca dezvoltarea lor intelectuala ii duce la alte explicari, mai bune, adica, pentru ei, mai satisfacatoare, a lumii. Dar in lipsa unor astfel de explicatii, stiintifice sau filozofice, cele religioase sunt indispensabile si inevitabile. Numai asa putem intelege universalitatea religiilor.

Mai bine sa te consumi decat sa ruginesti.

Elocinta este arta de a ornamenta logica.

- Ce-ati mai facut? - Ceea ce dumneavoastra, eu si toti ceilalti fac: rau, bine si nimic.

Știința încearcă să înțeleagă lumea; religiile (și filozofiile) și-au asumat, în general, sarcina de a da sens vieții umane. Religia și știința se pot ilumina reciproc, cu condiția ca ambele să rămână în propriile lor sfere. © CCC