Citate de Denis Diderot

Nimic nu e bun sau rau in natura decat in raport cu felul de a vedea si de a simti al fiintelor fata de obiectele cu care sunt in legatura.

Elocinta continua plictiseste.

Un om cu cat se intoarce mai mult inapoi, cu cat se avanta mai mult inainte, cu atat e mai mare… Prezentul e o consecinta necesara a trecutului si viitorul o consecinta necesara a prezentului; prezentul e un punct indivizibil si curgator pe care omul nu poate sta, asa cum nu poate sta pe varful unui ac.

Ce e gloria, in acceptiunea ei cea mai larga? Satisfactia de care te bucuri in adancul sufletului avand constiinta vreunui lucru mare si care merita sa fie intotdeauna aplaudat… Cu cat oamenii au fost mai mari, cu atat s-au inflacarat pentru ea; si cu cat s-au inflacarat pentru ea, cu atat au fost mai mari.

Omul care se crede fericit, chiar este fericit.

Se tin discursuri nesfarsite impotriva pasiunilor. Toate suferintele omului se pun pe socoteala lor si se uita ca tot ele sunt si izvorul tuturor placerilor lui. In constitutia lor exista un element despre care nu se poate spune nici prea mult bine, nici prea mult rau: ceea ce nu-mi place insa este ca ele nu sunt privite decat in aspectul lor negativ… numai pasiunile, pasiunile mari, pot sa inalte sufletul la lucrurile mari. Fara pasiuni nu exista nici sublimul, fie in moravuri, fie in creatie, si artele frumoase s-ar intoarce inapoi la copilaria lor, iar virtutea s-ar bagateliza . . .

Sunt mai miscat de farmecele virtutii decat de diformitatile viciului; intorc spatele cu blandete celor rai, si zbor inaintea celor buni. Daca intr-o opera, intr-un caracter, intr-un tablou, intr-o statuie, este un colt frumos, intr-acolo mi se opresc ochii, nu vad decat lucrul acela, nu-mi amintesc decat de el, aproape uit restul. Cum ma transform cand totul e frumos!

…Speranta intr-o viata viitoare? Daca cineva poate crede ca va vedea, cand nu mai are ochi; ca va auzi, cand nu va mai avea urechi; ca va gandi, cand nu va mai avea cap; ca va iubi, cand nu va mai avea inima; ca va simti, fara sa mai aiba simturi, ca va exista, cand nu va mai fi nicaieri; ca va mai putea fi ceva fara dimensiuni si fara spatiu, daca cineva poate crede toate acestea, eu nu am nimic impotriva.

Mi se poate cere sa caut adevarul, dar nu sa il gasesc.

Seninatatea deplina nu salasuieste decat in sufletul omului cinstit; in sufletul celui rau, e noapte.

Putini, foarte putini oameni se bucura cinstit de succesele celor care au aceeasi profesie ca si ei; acesta e unul din fenomenele cele mai rare ale naturii.

Nemurirea poate fi inteleasa ca un fel de viata pe care o dobandim in memoria oamenilor; acest sentiment care ne impinge cateodata la actiunile cele mai mari este semnul cel mai sigur al pretului pe care il punem pe stima semenilor nostri. Noi ascultam in noi insine elogiul pe care ni-l vor face intr-o zi, si ne jertfim. Ne sacrificam viata, incetam de a exista in mod real pentru a trai in amintirea lor. Daca nemurirea considerata sub acest as­pect este o himera, ea este himera sufletelor mari… Suntem puternic legati de consideratia oamenilor cu care traim; fara sa vrem, vanitatea noastra scoate din neant pe cei ce nu exista inca si noi auzim mai mult sau mai putin bine judecata pe care o fac asupra noastra si ne temem de ea mai mult sau mai putin.

Invidia…Sentiment pe care nici prietenia nu-l stinge intotdeauna. Nimic nu-i mai greu de iertat decat meritele altuia.

Faceti ca binele fiecaruia sa fie atat de strans legat de binele general incat nici un cetatean sa nu poata dauna societatii, fara sa-si dauneze lui insusi; asigurati rasplata pentru virtute dupa cum ati asigurat pedeapsa pentru ticalosie.

Vazand in ce chip este infatisata FIINTA SUPREMA, firea ei suparacioasa, asprimea razbunarilor ei, facand o comparatie care sa ne arate numeric raportul dintre cei pe care ii lasa sa piara si cei pe care se indura sa-i ajute, sufletul cel mai drept ar fi ispitit sa doreasca sa nu existe o astfel de fiinta. Am fi destul de linistiti in lumea asta, daca am fi siguri ca nu avem de ce sa ne temem pe cealalta; pe nimeni nu l-a speriat gandul ca nu exista Dumnezeu, ci gandul ca e asa cum este infatisat.

Nu exista probabil, in intreaga specie umana, doi indivizi care sa aiba o oarecare asemanare apropiata. Cum ar fi deci posibil ca doi oameni sa aiba un acelasi gust sau aceleasi notiuni ale adevarului, binelui si frumosului?

Trei sferturi din viata ni le petrecem voind, dar nesavarsind, fara sa vrem.

Tare as vrea sa stiu unde se afla scoala in care se invata sa simti.

A spune ca omul este un amestec de putere si slabiciune, de lumina si de orbire, de micime si de grandoare, nu inseamna a-i face proces, ci a-l defini.

Discutati cateodata cu omul erudit; cereti sfatul omului delicat si sensibil.