Nascut sub un cer strain, situat in mijlocul unei scene schimbatoare mereu, manat de un suflu care-l seaca de orice puteri, americanul nu are timp sa stabileasca nicio legatura; se obisnuieste doar cu schimbarea si ajunge sa o priveasca drept o stare naturala a omenirii. Ajunge sa simta nevoia de schimbare, de instabilitate, cu cat le pretuieste mai mult; in loc sa vada in ele un dezastru, acestea par a-i da senzatia de miraculos.
Trebuie sa te schimbi ca sa poti ramane mereu acelasi.
Nu putem schimba nimic pana ce nu il vom accepta. Condamnarea nu elibereaza, ci asupreste.
Constiinta e lucrul cel mai dumnezeiesc din noi.
Viata imita Arta mult mai mult decat Arta imita Viata.
© CCC
Un glonte in picior face dintr-un om viteaz un las. O lovitura in cap face dintr-un intelept un prost. Am citit - negru pe alb - ca o cantitate indestulatoare de absint poate face un ticalos dintr-un om cumsecade. Triumful judecatii asupra materiei nu pare inca desavarsit.
Nu am folosit farduri, m-am modelat sufleteste.
© CCC
Suntem cu toții în noroi, dar unii privesc la stele.
Cele mai convingătoare argumente pe care trebuie să le avem în vedere mereu să fie acestea două: primul constă în faptul că lucrurile însele nu atrag sufletul, ele se găsesc în afara lui, iar înclinaţiile noastre se petrec exclusiv din pricina închipuirii noastre lăuntrice. Iar al doilea e acela că tot ceea ce vezi se schimbă atât de repede, încât încetează pe loc să existe. La câte schimbări nu eşti tu însuţi martor - să te gândeşti în permanenţă la asta. Lumea e schimbare, viaţa e senzaţie.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.