Pierre de Ronsard

Pierre de Ronsard, 11 sept. 1524 – 27 dec. 1585, unul dintre cei mai importanți poeți francezi din secolul al XVI-lea, „prinț al poeților și poet al prinților”, Pierre de Ronsard este o figură majoră în literatura poetică a Renașterii. A trăit 61 de ani.

Provenind dintr-o familie de nobili modești, Ronsard s-a orientat spre o carieră ecleziastică pentru a-și asigura un venit constant. Acest lucru i-a permis să se dedice poeziei. După ce a rămas parțial surd, în urma unei boli, s-a îndreptat către cultura clasică și literatură.

În 1544, împreună cu alți prieteni poeți, a fondat grupul Pleiada pentru a defini noi reguli poetice. Acestea au fost prezentate în manifestul „Apărarea și ilustrarea limbii franceze” redactat de Joachim Du Bellay.

Când în 1547 a sosit la Paris, va crea în jurul său o școală poetică, urmând a fi cunoscută în epocă sub denumirea de Pleiada maestrului Ronsard, în care activau Jean Dinemandi, zis Dorat, Pontus de Tyard și, nu în ultimul rând, Remi Belleu.

Conform acestor noi principii, Ronsard, un mare umanist, a compus lucrări inspirate din forme antice precum Odele (5 volume, publicate în 1550 și 1552) și elegiile din colecțiile dedicate femeilor (Les Amours de Cassandre / Iubirile Casandrei, Sonnets pour Hélène / Sonete pentru Elena).

A rămas un important poet al Pleiadei, o mișcare literară care folosea modele clasice și italiene pentru a cultiva limba franceză ca mijloc de exprimare literară.

Autor al unei opere vaste, în mai bine de treizeci de ani, s-a concentrat atât pe poezia angajată, cât și pe cea oficială, în contextul războaielor religioase, cu Imnurile și Discursurile (1555-1564), precum și cu epopeea La Franciade (Franciada, 1572) sau poezie lirică în colecțiile Odele (1550-1552); Iubirile (Iubirile Casandrei), 1552; Continuarea iubirilor, 1555; Sonete pentru Elena, 1578.

Imitând autorii antici, Ronsard a folosit mai întâi formele odei (Mignonne, allons voir si la rose… / Iubito, hai să vedem dacă trandafirul…) și ale imnului, considerate a fi forme majore, dar a folosit din ce în ce mai mult sonetul, transplantat în Franța de către Clément Marot, în 1536, folosind versul de zece silabe, decasilabul (Mon dieu, mon dieu, que ma maistresse est belle!, în Iubirile sau Je vous envoye un bouquet, în Continuarea Iubirilor) sau metrul „modern” alexandrin (Comme on voit sur la branche…, în A doua carte a iubirii sau Quand vous serez bien vieille (Când vei fi foarte bătrână), în Sonete pentru Elena.

A fost recunoscut încă din timpul vieții ca prinț al poeților. A perfecționat și a stabilit versul alexandrin ca formă franceză clasică atât pentru satira caustică, cât și pentru tandrețea elegiacă și pentru pasiunea tragică.

În același timp, a participat activ la viața de curte sub domnia lui Carol al IX-lea, la activitatea primelor saloane și la Academia de Poezie și Muzică împreună cu poetul din grupul Pleiadei, Jean-Antoine de Baïf. Pierre de Ronsard a devenit poet și capelan al regelui Carol al IX-lea, care i-a oferit prioratul Saint-Cosme (conducerea unei mănăstiri catolice, în calitate de prior) ca formă de recunoaștere, în 1565.

A fost poetul Curții, foarte apreciat de rege datorită ideilor sale în favoarea politicii reginei-mamă contra hughenoților, exprimate în opera sa Discours de la Misère de ce Temps (Discurs asupra mizeriei din aceste vremuri, 1562-1563) și s-a bucurat de o poziție privilegiată: aceea de a sta în dreapta suveranului.

În timpul festivităților se afla la Curte, elogiindu-l pe rege în versuri și sonete, compuse pe placul invitaților. Din nefericire, el nu avea cum să audă aprecierile celor prezenți, suferind de surzenie.

Maestrul Ronsard avea un proiect literar măreț, La Franciade, o epopee dedicată regelui însuși, dar, după moartea acestuia, survenită la 1574, poetul avea să își piardă întreaga inspirație.

Și-a împărțit viața între Paris și Touraine, unde a murit în 1585.

Cel mai faimos poem al său, Iubito, hai să vedem dacă trandafirul… (Mignonne, allons voir si la rose…) a contribuit la posteritatea sa într-un mod foarte frumos: cultivatoarea de trandafiri Louisette Meilland a creat în 1987 o varietate de trandafiri, numită poetic „rose Pierre de Ronsard”, trandafirul Pierre de Ronsard.

Opere principale:

Ode, 1550, inspirate de Horațiu; Iubirile, 1552, La Franciade (Franciada), 1572, neterminată, imitație după Eneida de Virgiliu, menită să fie o epopee națională; Sonete pentru Elena, probabil cea mai cunoscută culegere a sa de versuri.