Voltaire

Voltaire, pseudonimul literar al lui François-Marie Arouet, născut la Paris, 21 nov. 1694 – 30 mai 1778, mare gânditor și scriitor iluminist francez. A trăit 84 de ani.

A fost una dintre cele mai puternice personalități europene, unul dintre precursorii ideologiei Revolutiei Franceze, colaborator asiduu al Enciclopediei, membru al Academiei Franceze.

În cei 84 de ani de viață, Voltaire a fost istoric și eseist, dramaturg și povestitor, poet și filozof, inteligent pamfletar, bogat om de afaceri și reformator economic pragmatic. Cu toate acestea, este mai amintit ca avocat al drepturilor omului. Fidel spiritului Iluminismului, a denunțat religia organizată și s-a impus ca un susținător al raționalității.

După ce a studiat retorica și filozofia la iezuiți, precum și dreptul, François Marie Arouet, cunoscut sub numele de Voltaire, a optat pentru o carieră literară. La 16 ani a devenit scriitor. A scris versuri pline de spirit, ironizând autoritățile regale. Pentru aceasta a fost închis la Bastilia timp de 11 luni. Cam în această perioadă a început să-și spună Voltaire.

Abatele de Châteauneuf l-a introdus apoi în cercurile mondene și libertine pariziene. Întreaga sa viață a oscilat între succese mondene și literare, exilări în Anglia și Prusia și șederi în Bastilia. Într-adevăr, în spatele dramaturgului iscusit și a bogatului om de afaceri, lucra filozoful îndrăgostit de toleranță care a luptat cu hotărâre și umor împotriva intoleranței și fanatismului religios.

O altă dispută din 1726 a dus la exilarea sa în Anglia timp de doi ani. La întoarcerea la Paris, a pus în scenă mai multe drame fără succes și foarte popularul Zaïre. A scris o biografie a regelui suedez Carol al XII-lea, iar în 1734 a publicat Scrisori filozofice, un reper în istoria gândirii. Scrisorile, denunțând religia și guvernul, au provocat un scandal care l-a forțat să fugă de la Paris. Și-a stabilit reședința în palatul doamnei du Châtelet, alături de care a trăit și a călătorit până la moartea ei în 1749.

În 1750, Voltaire a mers la Berlin la invitația regelui Prusiei, Frederic cel Mare. Trei ani mai târziu, după o ceartă cu regele, a plecat și s-a stabilit la Geneva, Elveția.

După cinci ani, opiniile sale puternice au forțat o altă mutare și a cumpărat o proprietate la Ferney, Franța, la granița cu Elveția. Devenise deja  o celebritate, renumită în toată Europa. Vizitatori de seamă veneau de pretutindeni pentru a-l vedea și pentru a discuta cu el despre opera sa.

Voltaire s-a întors la Paris pe 10 februarie 1778, pentru a-și regiza piesa Irene. Sănătatea i-a s-a deteriorat brusc și a murit pe 30 mai 1778. După Revoluție, a fost transferat, în 1791, în Panteonul din Paris.

Scrierile lui Voltaire, precum celebrul „Candide”, au influențat Iluminismul și rămân și astăzi un model de umanism. Candide, romanul comic puternic anti-romantic, este lucrarea lui Voltaire cea mai citită astăzi.

Printre alte scrieri ale sale se numără Zadig (1747), Secolul lui Ludovic al XIV-lea (1751), Micromegas (1752), Imperiul Rus sub Petru cel Mare (1759–63), Dicționarul filozofic și Eseu despre morală (1756).

Opere principale:

Oedip, 1718; Henriada, 1728; Istoria lui Carol al XII-lea, 1731; Zaïra, 1732; Elemente ale filosofiel lui Newton, 1734; Tratat de metafizică, 1734; Scrisori filosofice, 1734; Alzira, 1736; Discursuri asupra omului, 1738; Zadig sau Destin, 1748; Micromegas, 1752; Încercare asupra moravurilor și spiritului națiunilor de la Carol cel Mare până în zilele noastre, 1756; Candid sau Optimismul, 1758; Istoria lui Petru cel Mare, 1758; Tancret, 1760; Tratatul despre toleranță, 1763; Dicționarul filosofic, 1764; Naivul, 1767; Prințesa din Babilon, 1768; Biblia, în sfârșit explicată, 1776.