Citate de Ion L. Caragiale

Oamenii cred că există împrejurări în care își pot trata aproapele fără dragoste, dar asemenea împrejurări nu există. Lucrurile neînsuflețite pot fi manipulate cu sau fără dragoste, însă oamenii nu pot fi tratați fără iubire. Dacă n-ai dragoste de oameni, lasă-i în pace. Ocupă-te de lucruri, de tine însuți, de orice-ți place, dar nu de oameni.

Prudenta si dragostea nu sunt facute una pentru alta: pe masura ce dragostea creste, prudenta scade. © CCC

Dragostea este un pod de flori între inimi.

E trist ca nimeni să te ştie, Dar şi mai trist să-ţi zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deşi ai fost ca Dumnezeu.   Unde sunteţi, iubiri deşarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni cu faţa ta?   În viaţa lumii acestie, Ce-i fără capăt şi-nceput, În toată neagra veșnicie O clipă numai te-am avut.   De-atunci te chem din întuneric Şi amintirea ta dezmierd Până ce răsari… un vis himeric, Abia răsari… şi iar te pierd.   Ca la un zvon ce lin adie Urechea țin, mereu ascult… Tot mai puţină armonie… Pustiu din ce în ce mai mult.   Şi din comoara-mi de suspine, Cu amintiri, cu dor îmbrac Acest amor bogat în chinuri Şi-n mângâieri, de tot sărac. (E trist ca nimeni să te ştie)

Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne si el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru Linton seamănă cu frunzele pădurii, timpul o va schimba, îmi dau bine seama, aşa cum iarna schimbă pomii. Iubirea mea pentru Heathcliff însă e asemenea stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Nelly, eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt întotdeauna o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă. Aşa că nu mai vorbi despre despărţirea noastră; e cu neputinţă… (La rascruce de vanturi)

Iubirea prin iubire-ncepe, si de la prietenia cea mai puternica n-ai putea trece decat la o iubire firava. (Caracterele - Despre inima)  

Iubirea pe care o simt pentru o ființă nu pune capăt singurătății mele, ci o îmbogățește, o încântă și o face să strălucească. Alesul, persoana iubită ar fi, în mod paradoxal, cea cu care vreau sa fiu singur. (Spiritul singurătății) © CCC

Cand femeile ne iubesc, ne iarta orice, pana si crimele; cand nu ne iubesc, nu ne iarta nimic, nici macar virtutile.

Orice femeie care consimte să vorbească de dragoste sfârşeşte prin a se îndrăgosti. (Legăturile primejdioase )

Fie ca sufletul meu să înflorească în iubire pentru toată viața. © CCC

Așa cum o floare își oferă parfumul oricui se apropie de ea sau o folosește, tot așa și iubirea din noi radiază către toți și se manifestă ca o slujire spontană. © CCC

Un ţânţar durează o zi, un trandafir trei zile. O pisică durează treisprezece ani, dragostea trei. Uite-aşa. La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis. În primul an spui: „Dacă mă părăseşti, mă omor". În al doilea an spui: „Dacă mă părăseşti, o să sufăr, dar o să-mi treacă". În al treilea an spui: „Dacă mă părăseşti, desfac o sticlă de şampanie". (Dragostea durează trei ani)

Iubirea… o pasiune, o flacara, purtand in ea, indiferent de este durabila sau nu, ca si propria noastra conditie umana, si moarte, si viata.

Indragostitii sunt utopistii cei mai mari...In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste, si se spune si ceea ce noi singuri nu credem.

Ceea ce fac și ceea ce visez te include pe tine, așa cum vinul trebuie să aibă gustul propriilor struguri. © CCC

Învață-mă cu ce să-ncep întâi și-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi, și cum, de-atâtea lumi luminători,   pe gura ta surâsu-i ca un soare; ei poate niciodată n-or să știe din fiecare clipă trecătoare cum ne-am durat noi câte-o veșnicie   iubindu-ne; și nu vor ști că-n glas îți cânt atâtea cântece când spui cuvinte ce pe buzele oricui niște cuvinte simple-ar fi rămas.   Învață-mă cu ce să-ncep și cum să-i spun acestei lumi cât mi-i de dragă că te-a născut, cu truda ei întreagă, pe tine, bucuria mea de-acum.   Ea, poate, niciodată n-o să știe c-a înflorit în flori și-a curs în ape, că din pământ și sura veșnicie să mi te-aducă, -așa cum esti, aproape;   și, fiindcă-o să murim și noi odată gândește-te: n-ar fi păcat să moară, cuprinsă-n noi, atâta primăvară, și dragostea cu inima deodată?...   De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume, și eu voi scrie toate, fir cu fir, ca disprețuitori de cimitir, să ne iubim de-a pururea pe lume.   (Gândeste-te, n-ar fi păcat...)

Măsura potrivită în dragoste este să iubeşti fără măsură.

Iubirea nu aduce nici un dar mai generos decat aripile sale.

Fiecare pas făcut în iubire oricât de mult ar striga tot în tăcere se va înveşmânta.

Greutatea lumii este iubirea. Sub povara singurătății, sub povara nemulțumirii. (Cântec) © CCC