Citate de Cella Serghi

Un barbat abil se ascundea sub aceasta infatisare modesta, un barbat care a stiut sa faca din prezenta lui o otrava placuta, pe care mi-o dadea si mi-o refuza capricios, ca s-o doresc din ce in ce mai mult.

Te gasesc atat de schimbata incat imi este teama sa nu te insel pe tine cu tine.

A inteles copilaria ca locul ei e acolo unde toate-s inchinate ei; si jocurile si lacrimile si rasul. Si-a mai inteles copilaria mea c-am parasit-o demult. Dar m-am departat de ea fara sa vreau, cu lacrimi amare pentru amandoua. Caci o iubeam cand plecasem de langa ea, ma agatam de ea cu deznadejde, sa mai intarzii putin clipa cand viata va depana si pentru mine un ghem, sa ma traga cu de-a sila pe locul unde domnese viata cu ascunzisurile ei adanci, din care arunca oamenilor si bune si rele. Si clipele au trecut. De data asta, ca si in alte dati, viata si-a sapat vointa cu cruzime si fara sovairi. M-a tarat dupa ea... si copilaria a ramas pe loc, indurerata, cu lacrimi in ochi si manuta indreptata cu ura spre destin. (Însemnările mele)

As vrea sa-ti fi dat ceva, asa cum tu mi-ai dat mie. Ceva ce nu are nume, desigur, ceva asemanator unei confesiuni, dar mai tare si mai adanca in sine; certitudinea ca suntem in stare sa iubim si sa fim iubiti, asa dintr-o data, ca exista intre tine si alte fiinte omenesti o masura comuna, un punct de intalnire, un punct slab unde te poti atinge - foarte slab si totusi datator de mari forte.

Dragostea moare si ea. Incet, pe nesimtite, perfid. Chiar daca are clipe cand isi revine, cand se agata de viata.

Ca un fruct atârnat sub umbra frunzișului, Destinul meu s-a format în desișul pădurilor. Am crescut învăluit de căldura sălbatică, Și vântul care destrăma țesătura umbroasă Mi-a dezvăluit cerul pentru prima dată. Grația divină m-a înconjurat din copilărie; Ochii mei de copil iubeau pădurile, Și pașii mei de copil au urmat tăcerea Care m-a purtat departe în umbre și secrete. (Glaucus, fragment) © CCC

O sa ma-ntrebi ce efect mi-a facut marea, pe care-o vad pentru-ntaia oara? Efectul unei nemarginiri pururea miscate... caci ea e schimbatoare la culoare si in miscari, de unde unii autori o si compara cu femeia... privirea marii linisteste, mai ales sufletele furtunoase.

Lumea ar fi putut sa fie simpla, ca cerul si marea... Numai bucuria omului e otravita de gandul ca nu e vesnic.

Nu ma intereseaza un barbat decat in masura in care cred ca-l stapanesc ca femeie, in care cred ca sunt pentru el, intr-un moment din viata, o fiinta unica, de neinlocuit. Stiu ca sunt femei mai frumoase decat mine, dar asta nu are nicio insemnatate, fiindca oricat de frumoasa ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta care sa fie si mai frumoasa; dar cred ca poate exista o adancime sufleteasca, o sensibilitate, o inteligenta care pot insufleti in asa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibila, amalgam unic de insusiri de neinlocuit, cel putin intr-o clipa data, pentru un om intr-un anume climat sufletesc.

Viata nu e prafuita, e vie. Asa de vie, asa de plina de seva si de soare ca cine n-are dreptate nu o poate privi in fata...

Copilaria nu dispare niciodata din noi; ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vietii noastre.

Fetele, pe care le cunosc de cand erau mici, sunt acum domnisoare, sunt mari. Isi duc toate povara meschina a grijilor; pentru a placea, isi strivesc copilaria sub tocurile inalte. Vor parca sa stearga orice urme ale unui trecut naiv sub stratul de pudra cu care isi ung fata. Da... Isi strivesc copilaria in fundul sufletului. Nu stiu ele sa se simta mici cat mai e vreme, cat mai e posibil. In curand vor fi cu adevarat mari, atunci nu vor mai intelege nici rasul copilariei, nici cantecul ei, care curge pe cele mai subtirele si mai senine corzi ale vietii. Imi vine cateodata sa ma fac mititica, sa ma ghemui si sa strang la piept copilaria mea; abur subtirel si palid ce vrea sa plece pentru totdeauna. (Însemnările mele)

Copilaria este o lume de miracole si de uimire a creatiei scaldate in lumina, iesind din intuneric, nespus de noua si proaspata si uluitoare.

Daca nu faci un compromis serios in viata la inceput, esti nevoita sa faci zeci de compromisuri mai tarziu.

E în mirosul de praf cenuşiu, într-un colţ al podului.

E sub o masă cu trei picioare;

e-ntre lădiţa cu nisip pentru pisică

şi în butoiul dogit, plin de pene.

(Imagini pentru Crusoe, Umbrela de capră)

Doar marea murmura povestea obișnuită, acolo, jos, în mijlocul stâncilor faraglioni, pentru că nici marea nu are țară, și este a tuturor celor care o ascultă, aici și acolo unde soarele se naște și moare. Într-adevăr, în Aci Trezza are propriul său mod de a murmura și îl poți recunoaște imediat după clipocitul pe care îl face printre acele stânci de care valurile se sparg și sună ca vocea unui prieten. (Familia Malavoglia) © CCC

Greseala pe care o face fiecare dintre noi este ca se gandeste prea mult la micile lui infrangeri, la dorintele lui personale si prea putin la acest miracol care e viata, la obligatia pe care o avem fata de ea, obligatia de a o face mai frumoasa, mai buna...

Ne rămâne întotdeauna ceva din copilărie, întotdeauna… (Zile în copaci) © CCC

Dragostea mea nu-i ratacire, nici zigzag de incantare suprema si disperare fara fund. Iubesc cum respir: egal, iremediabil si pentru totdeauna.

Trebuie sa existe un colt de lume in care viata e frumoasa. Fericirea trebuie sa existe. Sau poate e nevoie de un potop, de un cutremur, de niste maini uriase care sa zgaltaie globul, si totul sa inceapa din nou...