În cea mai adîncă decădere, inima omului păstrează o scînteie luminoasă; puţintică voinţă o poate iarăşi transforma în flacără vie; numai deznădăjduirea o stinge cu desăvîrşire.
(Cugetări)
O inimă voioasă îți îmbujorează obrajii.
(Andrea Delfin)
Marile inimi sunt ca stupii prea mari pe care mierea nu-i poate umple si care devin cuibul de vipere.
(Capodopere)
© CCC
In roua lucrurilor marunte, inima isi gaseste dimineata si se reimprospateaza.
© CCC
Inima este inca primitiva. Si este bine ca universitatile nu au gasit inca o modalitate de a invata inima si a o face civilizata. Aceasta este singura sansa pentru omenire sa supravietuiasca.
© CCC
Şi inimile noastre să se deschidă în fiecare zi în fața prospețimii şi strălucirii macilor.
© CCC
Mi-aș dori să pot scrie o carte frumoasă pentru a frânge acele inimi care în curând vor înceta să mai existe: o carte a credinței și a micilor lumi ale oamenilor simpli care trăiesc după filozofiile cântecelor populare.
© CCC
Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună?
(Gânduri albe)
Dacă aș fi fost Dumnezeu, mi-ar fi fost milă de inima oamenilor.
(Pelleas și Melisanda, 1893)
Nu se poate vedea bine decat cu inima. Esentialul este invizibil pentru ochi.
(Micul Print)
© CCC
Pentru a păstra mult timp inima iubitului tău, speranța și teama trebuie să acționeze întotdeauna asupra ta.
(Discurs despre fericire)
© CCC
Inima mea mâhnită nu m-a sfătuit bine niciodată pe drumul meu.
Fiecare inimă caută iubirea, dar nu toate o găsesc.
© CCC
Până când o persoană a ajuns la vârsta potrivită pentru a alege o direcţie, zarul este deja aruncat şi momentul care a determinat viitorul a trecut de mult.
© CCC