Citate de Fr. de La Rochefoucauld

In zadar fugim de ceea ce ne este drag, imaginea sa, mai iute decat marea si valurile, ne urmareste pana la capatul lumii si oriunde am merge, ducem cu noi ceea ce ne ajuta sa traim.

Atunci cand incetam sa ascultam, incetam sa iubim. (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC

Marile iubiri nu se caută. Ele se prăbuşesc peste noi ca o avalanşă, făcându-ne să ne întrebăm: pentru ce trăim? Nu e greu să fii îndrăgostit. E greu să iubeşti şi să nu fii fericit.

Un războinic erou poate să nu se îndrăgostească, dar un laș va fugi întotdeauna de dragoste. (Masculinul etern) © CCC

Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină, Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină, Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac, Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac…   Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire! Cu ochii mari şi limpezi, cu mijlocul subţire, Crăiasa mea iubită – regina florilor – Să-ţi dau o veşnicie de nesfârşit amor!   Să nu te văd iar tristă, – ci dornică de viaţă, Cu zâmbetul pe buze şi rumenă la faţă, Să uiţi c-ai mers odată pe-al vieţii aspru drum, – Să nu te mai ajungă durerile de-acum… (Iubitei întristate)

Oh! Cat este de crud sa iubesti atunci cand te-ai despartit de fiinta iubita! © CCC

Pentru oameni, nimic nu este niciodata castigat o data pentru totdeauna, nici in dragoste, nici in prietenie. (Femeia fariseu) © CCC

Iubesti pentru ca iubesti. Nu exista ratiune pentru a iubi.

Iubirea este o primăvară din care trebuie să stârpeşti multe omizi, ca să poţi culege-n toamnă frumoase fructe. Dar ce păcat, poete, stârpind omizile îţi stârpeşti în mai trandafirii tăi... de fluturi.

Iubesc pământul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti. (La rascruce de vanturi)

Nu există tăcere mai mare decât în iubirea care nu-şi poate striga neliniştea.

Nu vezi in prietenie decat defectele care pot dauna prietenilor tai. Nu vezi in dragoste alte defecte in fiinta iubita decat pe acelea de pe urma carora ai chiar tu de suferit. (Caracterele - Despre inima)

O iubire care nu este eterna nu este nimic.

Nu ca o ploaie cade-n noi iubirea, Ci ca o boală de sfârşit de veac, Care-şi găseşte-n sine izbăvirea Şi nicidecum la voia vreunui leac. Mi-e greu să-ţi spun acestea între două Neaşteptate crize de tăceri, Dar, ce păstrezi în palme, nu e rouă, Ci agonia zborului de ieri; Aşa încât, nu înceta să tremuri Şi lasă-mă, acum, spre asfinţit, Să te mai ţin în braţe, ca pe vremuri, De frica unui ţipăt ascuţit Care va fi şi ultimul, pesemne, După atât de multe amânări Şi-n intervalul arderii solemne, Topi-ne-vom ca două lumânări. (Căderea iubirii)

Îmbufnarea în dragoste este ca sarea; nu trebuie să fie prea multă. Proverb sanscrit © CCC

Norocul pare deosebit de orb acelora pe care nu-i atinge.

Când iubeşti, eşti tânăr totdeauna, treci cu fruntea sus, încrezător, iei în braţe şi opreşti furtuna, duci pe umeri visul tuturor.   Când iubeşti, eşti bun, eşti-nalt, eşti tare. Aperi cu putere orice legi: nu faci răni, te-apleci la fiecare. Rupi din tine suflet şi le legi.   Când iubeşti, ţii căile măsurii. Peste toate treci fără dureri. Nu ascunzi, nu jefuieşti ca furii, dai orice, fără nimic să ceri.   Când iubeşti, oricărui i te dărui, dai în lături toate şi le poţi… doar cu vorba şi cu gândul nărui și te-arunci în luptă pentru toţi.

Iubitul meu, ce către zări senine m-ai înălţat din cazna ţărnei crunte, suflându-mi duh de viaţă peste frunte prin lâncedele bucle în ruine;   mi-ai dat cu un sărut luciri divine ce văd heruvii pe celesta punte. Când n-aveam pace pe pământ niciunde, cătând pe Domnul, te-am aflat pe tine!   Ş-aflându-te-s puternică, ferice. Ca unul care-n câmp de asfodele priveşte-n urmă bucuros şi zice   adio timpurilor sterpe, grele, azi între bun şi rău stau mărturie că doar murind şi doar iubind se-nvie.   (Sonetul 27 / Sonnet XXVII) traducere de Paul Abucean

Iubirea e o stare de dezechilibru. A iubi: a face caz excesiv de tine insuti, a proiecta propria ta subiectivitate pe primul plan al existentei, a face parada exagerata de tine, de derizoriul tau ins, prin altcineva. Printr-o anume altcineva.

Trei ani! Statisticile, biochimia, propriul meu caz: toate arată că durata dragostei rămâne mereu aceeaşi. Tulburătoare coincidenţă. De ce trei ani şi nu doi sau patru sau şase sute? După mintea mea, asta confirmă existenţa celor trei etape pe care le-au evidenţiat atât de des Stendhal, Barthes şi Barbara Cartland: Pasiune - Tandreţe - Plictiseală, ciclu cu trei faze ce durează, fiecare, un an - triunghi la fel de sacru ca şi Sfânta Treime. În primul an, cumperi mobila, în al doilea an, muţi mobila, în al treilea an, împarţi mobila. (Dragostea durează trei ani)