Citate de Fr. de La Rochefoucauld

Acela care iubeste pe cineva datorita frumusetii lui, il iubeste oare? Nu, caci varsatul de vant, care va distruge frumusetea, fara a distruge persoana, il va face pe acesta sa nu o mai iubeasca. Si daca sunt iubit pentru mintea, pentru memoria mea, sunt oare eu iubit? Nu, caci imi pot pierde aceste calitati, fara a ma pierde pe mine insumi.

Tăcerea este cel mai adânc strigăt al inimii.

O dragoste neîmpărtăşită se deosebeşte de dragostea reciprocă, la fel ca greşeala de adevăr.

... o, iubire plină de lacrimi - când cel mai apropiat este pentru totdeauna departe! (Visul deșertului) © CCC

De pe ce stea ai venit pentru a ma duce atat de departe? © CCC

Iubirea este bucuria însoțită de ideea unei cauze exterioare. (Etica) Baruch Spinoza “Iubirea nu este nimic altceva decat o bucurie care insoteste ideea unei cauze exterioare, iar ura, nimic altceva decat o tristete care insoteste ideea unei cauze exterioare.” Cu alte cuvinte, a iubi inseamna a experimenta bucuria la ideea existenței altuia. Această definiție a iubirii frapeaza prin simplitatea sa luminoasa, dar și printr-o simplitate singulara, în comparație cu complexitatea experienței iubirii, ce imbină plăcerea și durerea, plenitudinea si esecul. Oare pentru Spinoza orice iubire era scutita de suferinta și el a ignorat nefericirea de a iubi prin faptul că iubirea se defineste ca bucurie ce poate fi si sursă de nefericire? Dar, daca nu ar fi bucurie, nimeni nu s-ar atasa atat de mult de ea, alergand spre propria suferinta. Prin urmare, fara iubire, nu exista nici nefericire, dar nici mântuire. Definitia conform careia iubirea este considerata o forma de bucurie, o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare, explică esenţa iubirii. Iubirea este bucurie, adica alterarea puterii de a acționa, care este în prim-plan în fața obiectului. Este doar percepția noastră asupra acestui obiect care ne face să credem că el este cauza iubirii. Definiția tradițională conform careia iubirea este voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit nu exprimă esenţa iubirii, ci proprietatea sa. Astfel, această proprietate constă în voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit, neintelegand prin voinţă un consimţământ sau o deliberare sau o decizie liberă şi nici dorinţa de a se alătura lucrului iubit, când el lipseşte, sau de a-l avea mereu prezent, când el este de faţa. Iubirea poate fi conceputa fără una sau alta din aceste dorinţe. Prin voinţă se înţelege mulţumirea/satisfactia celui care iubeşte, datorita prezenţei lucrului iubit, prin care bucuria aceluia care iubeşte este întărită sau cel puţin, alimentată. Alte afecte sunt derivate succesiv și explicate în același mod. Astfel, contrariul iubirii, în următoarea definiție, “Ura este tristețea însoțită de ideea unei cauze exterioare”.

Iubirea dă naștere geloziei, dar gelozia ucide iubirea. © CCC

Orice femeie care consimte să vorbească de dragoste sfârşeşte prin a se îndrăgosti. (Legăturile primejdioase )

Iubește pentru bucuria de a iubi și nu pentru ofrandele inimii altcuiva.

Dragostea il face pe om poet.

Iubirea dintre doi oameni… este intalnirea intre doua singuratati care se ocrotesc si isi tin companie.

Dragostea curata are nevoie de linistea desavarsita a constiintei.

Tu ești o noapte, eu, o stea. Eu sunt un haos, tu, o lumină; eu sunt cuget, tu, o problemă; caută-mă și, mai departe, am să mă ascund în tine.

Dragostea e ca pojarul. Toți trebuie să trecem prin ea. © CCC

Nu iubesc cei ce nu-si arata iubirea. (Doi domni din Verona)

Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.

Iubirea pe care o simt pentru o ființă nu pune capăt singurătății mele, ci o îmbogățește, o încântă și o face să strălucească. Alesul, persoana iubită ar fi, în mod paradoxal, cea cu care vreau sa fiu singur. (Spiritul singurătății) © CCC

Iubirea nu este oare sentimentul cel mai heraclitean din cîte există? Nu te scalzi de două ori în aceeaşi iubire. (Atentat)

Parisul este minuscul pentru cei ce se iubesc cu o iubire atat de mare. © CCC

Înalță un cântec pentru ea, o, muză! Fecioara cu cunună de violete-n păr, Și laudă-i reflexele schimbătoare de pe gâtul fin, Vocea-i șoptită și plină de veselie.   Cântă înc-o dată farmecele-i mii Splendoarea-ncântătoare a ochilor, Obrajii bruni și brațele mlădioase Și sânul întunecat și gingaș.   Da, cântă pentru totdeauna despre ea, Stăpâna-mi delicată și ademenitoare, Cea mai frumoasă dintre toate câte au fost și sunt, Sappho a mea cea cu zâmbet dulce. (Nu mai mult pentru Lycus) În mitologia greacă, Lycus sau Lykos (Lúkos, „lup”, în greaca veche) a fost de două ori regent al orașului antic Teba (Beoția).  Aici, Lycus poate fi unul dintre tinerii pe care Alceu îi admira, potrivit lui Horațiu (Ode, 1, 32, 10), „frumosul Lycos cu părul și ochii negri”). Copyright © CCC All rights reserved.