Citate de Gabriel Liiceanu

Ordinea socială este doar o pantomimă, un teatru riscant, iar poziția fiecărei persoane este doar o chestiune de distribuție. (Romanul familiei Jardin) © CCC

Libertatea nu este absenta regulilor, iar ordinea nu este absenta libertatii.

Ordinea este prima lege a cerului şi recunosc că unii sunt şi vor fi stăpânii lumii. © CCC

Orgoliul inseamna a avea demnitatea ce rezulta din constiinta propriei valori, vanitatea este dorinta desarta dupa marire, dupa iesitul in fata, si asta mana in mana cu nevoia de linguseala. Orgoliul nu simte nevoia sa fie confirmat in constiinta pe care o are despre sine si, de aceea, intra in alerta la orice lauda pe care o suspecteaza a fi o simpla introducere la linguseala.

Scrisul este un mod de a te concentra asupra a ceea ce nu stiai ca stii (asupra a ceea ce stiai fara sa stii ca stii).

O adevarata mangaiere trebuie sa vina din afara ta.

A pune ordine in conceptele fundamentale ale vietii nu este o chestiune de pedanterie, ci un mod de-a face periodic curat in ograda mintii si a vietii tale.

Ordinea este placerea ratiunii, iar dezordinea este deliciul imaginatiei. (Pantoful de satin) © CCC

Răul are o pregnanță mult mai mare decât binele pentru că este mult mai spectaculos.

Numai că o funcție sau o conștiință nu pot fi iubite, oricât de formidabile ar fi ele. Felul acesta al cuiva de a se insinua în tine printr-o parte a lui - chipul, vocea, felul de a gândi - nu face decât să-ți deschidă ființa către momentul unor întâlniri viitoare, când ajungi să-l cunoști pe celalalt „în carne și oase", abia atunci urmând ca relația ta cu el să se așeze în adevărul ei. Dar de câte lucruri imponderabile, de câte detalii, aparent nesemnificative, atârnă reușita unei întâlniri.

A face ordine intr-o biblioteca este o maniera aluziva de a exercita arta criticii.

Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti - covarsitoare uneori -, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.

În câțiva ani s-ar îndrepta totul cu un guvern făcut din oameni dispuși să-și pună viața, calitățile intelectuale, știința în slujba cetățenilor. În ani, nu în decenii.

Dacă ar fi rămas în stadiul utopiei pure (adică al utopiei care nu are ambiția întrupării), nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să socotească comunismul, eminamente ficțional cum e, drept „a cincea orânduire” socială a istoriei și să-l treacă în revistă alături de comuna primitivă, sclavagism, feudalism și capitalism. Glisarea în registrul realității a unei pure irealități s-a putut efectua, sucindu-ne mintea, nu pentru că cineva (un partid – bolșevic, un stat – sovietic sau un om – Lenin) a reușit să „construiască” comunismul, ci pentru că un partid, un stat sau un om au căpătat puterea de a decreta (în regim de teroare) că el se construiește sau că s-a construit deja. Prin comunism, istoria a transpus de fapt în viață, recurgând la crimă, povestea despre „hainele cele noi ale împăratului”. Cine va avea curajul să afirme că împăratul e în pielea goală va sfârși în Gulag. (O idee care ne-a sucit mințile)