Anaxagora

Anaxagora, 500-428 i.e.n., născut în Clazomenae, Anatolia [acum în Turcia], filosof materialist grec, autor al unui “Tratat despre natură”, din care s-au păstrat doar fragmente. A trăit 72 de ani.

Se presupune că a predat lecții la Atena (unde a ajuns în 450 î.e.n.) timp de aproape treizeci de ani. Se poate ca Socrate să-l fi cunoscut. A fost primul filozof care s-a stabilit la Atena, unde i-a avut discipoli pe Pericle și pe Euripide.

Discipol al lui Anaximene, era supranumit „Inteligența”, potrivit lui Teofrast, în lucrarea lui Despre sentimente, deoarece susținea că inteligența este cauza universului.

Spre deosebire de mulți gânditori greci, disprețuia sfera politică și susținea că doar Cosmosul contează.

Filozof grec al naturii, este amintit pentru cosmologia sa și pentru descoperirea adevăratei cauze a eclipselor. A fost asociat cu omul de stat atenian Pericle. Filozof presocratic, Anaxagora a dezvoltat reflecții atomiste.

Originar din Ionia, în jurul anului 480, la vârsta de douăzeci de ani, Anaxagora s-a mutat la Atena, care a devenit apoi centrul culturii grecești, și a adus din Ionia noua practică a filozofiei și spiritul cercetării științifice. Aici și-a format modul de a gândi, în special alături de Euripide și Pericle.

După 30 de ani de reședință în Atena, a fost urmărit penal sub acuzația de impietate pentru că a afirmat că Soarele este o piatră incandescentă ceva mai mare decât regiunea Peloponezului. Atacul asupra lui a fost destinat ca o lovitură indirectă asupra lui Pericle și, deși Pericle a reușit să-l salveze, Anaxagora a fost obligat să părăsească Atena. Și-a petrecut ultimii ani retras la Lampsacus, o colonie din Milet în Asia Mică.

S-au păstrat doar câteva fragmente din scrierile lui Anaxagora și s-au făcut mai multe interpretări diferite ale operei sale. Caracteristicile de bază sunt însă clare. Cosmologia sa provine din eforturile gânditorilor greci anteriori care au încercat să explice universul fizic prin presupunerea unui singur element fundamental. Cu toate acestea, Parmenide a afirmat că o astfel de presupunere nu ar putea explica mișcarea și schimbarea și, în timp ce Empedocle a căutat să rezolve această dificultate punând patru ingrediente de bază, Anaxagora a postulat un număr infinit.

Spre deosebire de predecesorii săi, care au ales elemente precum căldura sau apa ca substanță de bază, Anaxagora le-a inclus pe cele găsite în corpurile vii, cum ar fi carnea, oasele, scoarța și frunza. Altfel, a întrebat el, cum ar putea carnea să provină din ceea ce nu este carne? Anaxagora a luat în considerare și schimbările biologice, în care substanțele apar sub noi manifestări: pe măsură ce bărbații mănâncă și beau, carnea, oasele și părul cresc. Pentru a explica cantitatea mare și diversitatea schimbărilor, Anaxagora a spus că „există o parte din fiecare lucru, adică din fiecare lucru elementar, în fiecare lucru”, dar „fiecare este și a fost cel mai evident acele lucruri dintre care există mai multe în el.”

Adversarii i-au reproșat teoria cosmică: acolo unde perspectiva teologică vedea zei în stele, el le considera doar mase incandescente. Anaxagora îi învăța pe discipolii săi că luna (formată de pământ) reflecta lumina soarelui, care este o piatră fierbinte, ca Parmenide: Platon spunea că teoria lui, pe care a dat-o ca fiind a sa, asupra luminii acestei planete, este o parere mult mai veche.

Anaxagora a fost condamnat la moarte după un proces pentru eusebie (respectul datorat zeilor), în jurul anului 431 î.e.n.

Anaxagora a fost primul care a demonstratexistența unei inteligențe supreme, „noûs”, distinctă de lucrurile materiale. Această idee l-a influențat în mare măsură pe Socrate, care într-adevăr a separat lumea materială de lumea ideilor.

Cel mai original aspect al sistemului lui Anaxagora a fost doctrina sa despre noûs („minte” sau „rațiune”). Cosmosul a fost format de minte în două etape: în primul rând, printr-un proces de rotație și combinare care încă continuă; și, în al doilea rând, prin dezvoltarea vietăților. În primul, toate cele „întunecate” s-au unit pentru a forma noaptea, „fluidul” s-a unit pentru a forma oceanele și așa mai departe cu alte elemente. Același proces de atracție reciprocă a avut loc în a doua etapă, când carnea și alte elemente au fost reunite de minte în cantități mari. Această etapă a avut loc prin intermediul semințelor de animale și plante inerente amestecului original. Creșterea viețuitoarelor, conform lui Anaxagora, depinde de puterea minții din interiorul organismelor care le permite să extragă hrană din substanțele din jur.

Pentru acest concept de minte, Anaxagora a fost lăudat de Aristotel. Atât Platon, cât și Aristotel au obiectat însă că noțiunea sa de minte nu include o viziune conform căreia mintea acționează etic – adică acționează pentru „interesul superior” al universului.

Opere principale:

Tratat despre natură (fragmente)