Citisem câteva dintre poeziile lui Ted în acea revistă, am fost foarte impresionată și mi-am dorit să-l cunosc. Am fost la acea mică sărbătoare și acolo ne-am întâlnit... Apoi ne-am văzut foarte mult. Ted s-a întors la Cambridge și brusc ne-am trezit căsătoriți câteva luni mai târziu... Ne-am tot scris poezii unul altuia. Apoi, pur și simplu s-a născut, cred, sentimentul că amândoi am scris atât de mult și ne-am distrat atât de bine făcând asta, încât am decis că acest lucru ar trebui să continue.
© CCC
Toata viata ei au facut economii pentru a face in sfarsit calatoria lor de nunta in ziua cand el se va pensiona...
Ne studiem trei saptamani, ne iubim trei luni, ne certam trei ani, ne toleram treizeci de ani, si copiii o iau de la capat.
© CCC
Casatoria este, fara indoiala, starea de perfectiune a societatii.
Iubirea e o grădină de flori, iar căsnicia, un câmp de urzici.
Proverb finlandez
© CCC
Căsătoria este o instituţie importantă în viaţa omului şi-a omenirii, cum este o ţară, cum e credinţa: adică face parte dintre reperele fundamentale ale spiritualităţii omeneşti. O instituţie fără de care omenirea practic n-ar fi existat.
Cele mai bune căsnicii sunt cele în care părinții aleg în locul fetei.
(Pe aripile vântului)
În fiecare cuplu căsătorit există cel puțin un fraier.
© CCC
Dacă intr-o zi ma veti auzi vorbind despre planuri de casatorie, dati-mi o palma!
© CCC
De doi ani nu am mai vorbit cu sotia mea, pentru a nu o intrerupe.
© CCC
Trebuie să renunț să mă mai căsătoresc cu bărbați care se simt inferiori mie. Undeva trebuie să existe un bărbat care să-mi poată fi soț și să nu se simtă inferior. Am nevoie de un bărbat superior inferior.
© CCC
Cu cât investești mai mult într-o căsnicie, cu atât devine mai preţioasă.
© CCC
Doamnelor, vă dau un sfat. Dacă sunteți în căutarea unui bărbat frumos, bogat, inteligent... luați-vă trei!
(Coluche 1 fals)
© CCC
Pentru omul obisnuit, cincizeci de ani de casatorie de-abia ajung pentru a intelege o singura femeie.
(Scrisori unei necunoscute)
© CCC
Sunt căsătorit, însă fără să am vreo femeie. Femeia mea este viața.
Poate că problema mea în căsnicie - şi este problema multor femei - a fost dorinţa de intimitate, cât şi de independenţă. Este o linie dificil de parcurs, dar ambele nevoi sunt importante pentru o căsnicie.
© CCC
Casnicia este un edificiu care trebuie sa fie recladit zi de zi.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.