E bine să fii copil uneori, şi niciodată nu e mai bine decât de Crăciun, când creatorul era el însuşi copil.
(Poveste de Crăciun)
© CCC
Am socotit întotdeauna că, atunci când sosește, Crăciunul este o vreme binecuvântată, o vreme a bunătății, a iertării, a milosteniei și a veseliei – singura perioadă, pentru mine, din lungul calendar al anului, când toți bărbații și femeile par să-și deschidă la unison inimile ferecate și să-i considere pe cei mai puțin norocoși decât ei adevărați tovarăși de drum pe calea ce ne duce pe toți către același loc, iar nu o rasă osebită de ființe pășind pe alte cărări. Deși Crăciunul nu mi-a adus vreodată vreun grăunte de aur sau de argint în buzunare, sunt convins că mi-a făcut totuși mult bine și că îmi va face mereu. Și atunci spun: Binecuvântat fie Crăciunul!
(Poveste de Crăciun)
Fii fericit de Crăciun, dar fii și recunoscător; salută pe toată lumea, om bogat sau sărac.
(Noaptea de Crăciun)
© CCC
La sfârșitul Crăciunului, a venit ziua! Cu lovituri repezi să batem toba. Să ne chemăm vecinii, toți își vor găsi loc. Și când va fi format grupul lor prietenos, să mâncăm bine și să facem un foc mare: dacă le va plăcea, atunci, vântul şi frigul vor năvăli afară.
(Noaptea de Crăciun)
Fără daruri, Crăciunul nu ar fi Crăciun.
(Cele patru fiice ale doctorului March / Micuțele doamne)
Craciunul este fericit mai ales pentru copii si indragostiti.
(Cararea lupoaicei)
© CCC
Cea mai mare surpriză, in dimineața de Crăciun, este sa citesti pe ambalaj: “bateriile nu sunt incluse”.
Anonim
© CCC
Ceea ce contează de Crăciun, nu este împodobirea bradului, ci bucuria reunirii tuturor.
Kevin Bright
(Kevin S. Bright, nascut in 1955, producator, regizor si actor american)
© CCC
A venit Craciunul,
Acest Crăciun fericit, cu braţele pline de cadouri,
Care ne încălzeşte inimile şi aduce bucurie,
Ziua celor mai frumoase amintiri,
Cea mai frumoasă zi a anului.
© CCC