E larg și bătătorit drumul prin care ieși din paradis, dar cel care te duce înapoi acolo e o potecă îngustă și presărată cu spini.
(Jurnal)
© CCC
Am citit o carte scrisă de un preot englez în care se spune că este multă tristețe în rai. Cred asta. Și sper că e adevărat. Căci, la urma urmei, bucuria este imposibil de suportat.
(Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)
© CCC
Nu știu exact cum arată raiul, dar știu că atunci când murim și va veni timpul ca Dumnezeu să ne judece, El nu va întreba: „Câte lucruri bune ai făcut în viața ta?”, ci mai degrabă El va întreba: „Câtă dragoste ai pus în ceea ce ai făcut?”
© CCC
Trei lucruri ne-au rămas din paradis: stelele nopţii, florile zilei şi ochii copiilor.
Infernul si paradisul mi se par disproportionate. Oamenii nu merita atata pentru faptele lor.
Eu mi-am imaginat intotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane considera ca ar fi o gradina, altii si-l pot inchipui ca un palat, eu l-am imaginat intotdeauna ca o biblioteca si aici ma aflam eu…
Îţi spun că aproape am atins paradisul meu, căci paradisul altora e cu desăvârşire lipsit de importanţă pentru mine şi nu-l râvnesc.
(La rascruce de vanturi)
Adevarata cale spre paradis presupune sa cunosti mai intai iadul si sa stii cum sa-l eviti.
Raiul, asa cum e conceput in mod conventional, e un loc atat de stupid si plicticos, atat de nefolositor, atat de nenorocit, incat nimeni n-a avut curajul sa incerce a descrie o zi intreaga in paradis, desi multi au descris o zi la marginea marii.
Inainte de caderea in pacat a celor dintai oameni, Paradisul era o simpla colonie a lui Dumnezeu. Prin caderea in pacat a cetatenilor sai, Paradisul a devenit pentru putin timp un stat autonom. E regretabil doar ca istoria acestui stat a fost atat de scurta.