…Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund…
(Lorelei)
Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne si el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru Linton seamănă cu frunzele pădurii, timpul o va schimba, îmi dau bine seama, aşa cum iarna schimbă pomii. Iubirea mea pentru Heathcliff însă e asemenea stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Nelly, eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt întotdeauna o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă. Aşa că nu mai vorbi despre despărţirea noastră; e cu neputinţă…
(La rascruce de vanturi)
Acum însă, dacă m-aş mărita cu Heathcliff, m-aş simţi degradată, aşa că el nu va şti niciodată cât îl iubesc, nu pentru că-i frumos, Nelly, ci pentru că el e mai mult eu însămi decât sunt eu — eu însămi. Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu că al lui şi al meu sunt la fel, iar între al lui Linton şi al meu e o deosebire ca între o rază de lună şi un fulger, sau între gheaţă şi foc.
(La rascruce de vanturi)
…el e mai mult eu însămi decât sunt eu – eu însămi. Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu că al meu şi al lui sunt la fel.
(La rascruce de vanturi)
Sufletul pereche este ceea ce aspiram noi si am vrea sa intelegem despre noi, este ceea ce consideram a fi perfectiune, puritate si nemarginire la propria noastra fiinta.
De ce atunci cand ma gandesc la sufletul meu pereche il simt pe Dumnezeu altfel, mai bun dar si mai exigent, mai cald dar si mai razbunator, mai trist dar gata oricand de cel mai debordant optimism dar si exuberanta izvorata din adancul etern al privirilor noastre pierdute in negura necuvintelor acestui vis cu nume de lume?