Ionel Teodoreanu

Ionel Teodoreanu, născut Ioan Hipolit Teodoreanu, la Iași, 6 ian. 1897 – 3 feb. 1954, avocat și scriitor român interbelic, remarcabil metaforist. Este cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței. A trăit 57 de ani.

Născut într-o familie de intelectuali din clasa mijlocie, în casa părinților săi de pe strada Ștefan cel Mare, era cel de-al doilea fiu al lui Osvald Teodoreanu, avocat, şi al Sofiei (n. Musicescu), profesoară de pian la conservator. Era fratele mai mic al lui Alexandru O. Teodoreanu (Alexandru Osvald Teodoreanu, supranumit Păstorel Teodoreanu). Mai avea un frate mai mic Laurențiu Teodoreanu (Puiu) care a murit pe frontul francez în 1918.

Bunicii paterni erau Alexandru Teodoreanu (magistrat) și Elencu Teodoreanu, iar bunicii materni erau Gavriil Musicescu (director al conservatorului și conducătorul corului mitropoliei) și Ștefania Musicescu.

Din 1904 până în 1906 a urmat școala primară germană din Pitar-Moș din București, până când părinții săi s-au mutat înapoi la Iași.

Între 1908 și 1912 a fost elev al Liceului Internat din Iași (astăzi Colegiul Național „Costache Negruzzi”). Clasele superioare a V-a și a VI-a de liceu le-a continuat la Liceul Internat, după care s-a transferat la Liceul Național (astăzi Colegiul Național), urmând clasele a VII-a și a VIII-a, secția modernă, pe care le-a terminat în 1916.

Ionel Teodoreanu a călcat pe urmele tatălui său Osvald Teodoreanu și al fratelui său mai mare Alexandru O. Teodoreanu cunoscut sub numele de Păstorel, studiind Dreptul la Universitatea din Iași şi profesând avocatura după ce și-a obținut diploma în 1919.

Deși era avocat, avea o mare atracție pentru lumea literară. La sfârșitul anului 1918, Teodoreanu i-a fost prezentat viitoarei sale soții, Maria Ștefana Lupașcu, de către fiicele lui Barbu Ștefănescu-Delavrancea, aceasta devenind scriitoare sub numele de Ștefana Velisar Teodoreanu. . Cei doi tineri s-au apropiat datorită pasiunii lor reciproce pentru literatură și a dispoziției spre scris și s-au căsătorit în 1920. Un an mai târziu, pe 3 februarie 1921, devine tatăl unor gemeni, Ștefan și Osvald.

A făcut parte din cercul Vieţii româneşti şi a scris mai ales pentru adolescenţi: La Medeleni, ciclu compus din romanele Hotarul nestatornic, 1925; Drumuri, 1926; Între vânturi, 1927. A lăsat şi o frumoasă evocare a cenaclului Vieţii româneşti: Masa umbrelor, 1942.

Teodoreanu a debutat literar în 1919, cu schița Bunicii, publicată în revista Însemnări literare. Debutul său editorial a fost reprezentat de volumul de nuvele Uliţa copilăriei (1923). Asemenea fratelui său Păstorel — un epigramist renumit — a fost legat de grupul Viața românească condus de Garabet Ibrăileanu, care l-a considerat unul dintre cei mai promițători scriitori ai generației de după Primul Război Mondial. În acest mediu, Teodoreanu și-a publicat trilogia de roman clasic La Medeleni între 1925 și 1927.

La Medeleni

Teodoreanu a scris în jur de douăzeci de cărți, dar cel mai mare succes al său, mai ales în rândul copiilor și al tinerilor, a fost La Medeleni. Trilogia include mai multe episoade autobiografice și, la nivel universal, constituie o analiză subtilă a sufletului uman. Apariția trilogiei nu a fost lipsită de critici; George Călinescu susținea că stilul lui Teodoreanu este prea încărcat de metafore și mai degrabă baroc.

Universul din La Medeleni reflectă mediul clasei mijlocii în primele decenii ale secolului XX. Înfățișează inocența copilăriei pe care ravagiile Războiului Mondial și a consecințelor acestuia aveau să o spulbere în curând. Deși Teodoreanu nu a scris-o ca autobiografie, experiența sa de a fi crescut în această perioadă într-o astfel de familie din Moldova, a avut o mare influență.

Considerat, în mod tradițional, un romancier al copilăriei, Teodoreanu ilustrează în romanul La Medeleni formula occidentală a romanului-fluviu, cu personaje cu caractere diferențiate, exploatând posibilitatea infinită a limbajului în vorbire. Artistul este un maestru al dialogului și al scenei, al contrapunctului și al recitativului, care adoptă scrisul pe viu, în totală armonie cu sistemul de reprezentare al unei epoci mai mult evocate decât descrise. Dând coerență unei povești cu întreruperi și discontinuitate, figuralitatea devorantă a romanului La Medeleni își propune să atingă inefabilul senzației, și deschide, printr-o scriere sfâșiată între suferință și voluptate, o perspectivă amețitoare evocând estetica barocă.

Romanul lui Teodoreanu se supune mai mult regulilor povestirii inițiatice decât celor ale Bildungsromanului, dezvăluindu-și extraordinara modernitate prin caracterul său autoreferențial, dimensiunea speculară, compoziția lui digresivă, oferind un exemplu perfect de destrămare a genurilor și dezintegrare a narațiunii în panlirism, un lirism realizat cu toate mijloacele de expresie lirică.

Lorelei

Teodoreanu a abandonat tema copilăriei în majoritatea operelor sale literare de mai târziu și nu a mai atins niciodată același nivel de succes, dar cărțile sale sunt încă apreciate și iubite de cititori.

În Lorelei, personajul principal este Luli, o elevă de optsprezece ani care se îndrăgostește de profesorul ei, Catul Bogdan, logodându-se cu el la doar trei zile de la prima lor întâlnire. Bogdan este un scriitor dependent de muncă, iar în curând Luli începe să se simtă abandonată și neiubită. Cu ajutorul prietenei ei, Gabriela, Luli începe să joace un joc cu soțul ei. Ea compune niște poezii, o pune pe prietena ei Gabriela să le scrie, semnându-le cu pseudonimul „Lorelei” și apoi le trimite prin poștă soțului ei. Catul este uimit de calitatea poezilor și încet-încet se îndrăgostește de femeia care le-a scris. După un timp, când Gabriela îi vizitează, el vede o hârtie cu scrisul ei și crede că ea este misterioasa „Lorelei”. Luli își dă seama ce se întâmplă, dar înainte ca această situație să poată fi dezamorsată, moare din cauza unei apendicite acute. Catul se căsătorește mai târziu cu Gabriela, dar relația lor este afectată de defectele de caracter ale Gabrielei. Catul începe să aibă coșmaruri și își pierde capacitatea de a scrie. În cele din urmă, își dă seama că Gabriela este interesată doar de banii lui, află adevărata identitate a lui „Lorelei” și se sinucide.

Opere principale:

– lirică memorialistică: Ulița copilăriei, 1923;

– romane: La Medeleni, în 3 volume (Hotarul nestatornic, 1925; Drumuri, 1926; Între vânturi, 1927); Turnul Milenei, 1928; Bal mascat, 1929; Fata din Zlataust, 1931; Golia, 1933; Crăciunul de la Silivestri, 1934; Lorelei, 1935; Arca lui Noe, 1936; Secretul Anei Florentin, 1937; Fundacul Varlamului, 1938; Prăvale Baba, 1939; Tudor Ceaur Alcaz, vol. I–IV, 1940–1943; Hai-Diridam, 1945; La porțile nopții, 1946; Să vie Bazarcă, 1947 (apărut postum în 1971); Zdrulă și Puhă, 1948;

– memorialistică: În casa bunicilor, 1938; Iarbă, 1938; Ce a văzut Ilie Pânișoară, 1940; Întoarcerea în timp, 1940; Masa umbrelor, 1946; Cum am scris Medelenii, 1978 (postum).