Tradițiile – ca și femeile – sunt făcute pentru a fi atât respectate, cât și contestate.
© CCC
Fiecare dintre noi avem undeva, departe, sau poate mai aproape, undeva unde este străin zgomotul oraşului şi îmbulzeala străzilor pavate, avem o casă. Un colţişor unde plecăm cu bucurie şi un pic de nostalgie. E casa de la ţară, proprie sau poate cea părintească, casa ce se află în satul unde ne-am petrecut copilăria şi pe dealurile verzi unde au rămas atâtea amintiri plăcute şi nopţi nedormite.
Cuvântul ţară are mai multe sensuri, aşa numim noi satul, ţara cea adevărată. Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi e că dispar tradiţiile sfinte ale poporului nostru, care erau atât de bine păstrate, în fond, de ce mi-ar păsa atât de mult de tradiţii şi de sate? Pentru că acestea păstrează memoria istorică a neamului nostru, ceea ce este mai important decât acea istorie scrisă în cărţi şi modificată conform cursului şi cerinţelor vremurilor, ne uităm istoria, iar un popor fără memorie istorică… Veșnicia s-a născut la sat, oare ce va fi când va dispărea?
(Despre Tradiții și Obiceiuri Românești)
Traditia are intr-adevar un rost numai daca devine un factor creator, altfel e o carja pentru atatea si atatea slabiciuni ale unui neam.