Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Maurice Druon


Maurice Druon, 23 apr. 1918 – 14 apr. 2009, născut la Paris, scriitor și om politic francez, membru al Academiei Franceze, căreia i-a servit drept „secretar perpetuu” (președinte) între 1985 și 1999. A trăit 91 de ani.

Druon a fost fiul imigrantului rus, de etnie evreiască Lazare Kessel (1899–1920). A fost crescut la La Croix-Saint-Leufroy, în Normandia, și a studiat la liceul Michelet de Vanves. Tatăl său s-a sinucis în 1920, iar mama lui s-a recăsătorit în 1926. Ulterior, Maurice a luat numele tatălui său adoptiv, avocatul René Druon (1874–1961).

A fost nepotul scriitorului Joseph Kessel, cu care a tradus Chant des Partisans (Cântecul partizanilor), un imn al Rezistenței Franceze din cel de-al Doilea Război Mondial, cu muzică și text în limba rusă, originalul fiind scris de Anna Marly. Druon a fost membru al Rezistenței și a venit la Londra în 1943 pentru a participa la programul „Honneur et Patrie” al BBC.

Druon a început să scrie pentru reviste literare la vârsta de 18 ani. În septembrie 1939, fiind chemat pentru serviciul militar, a scris un articol pentru Paris-Soir intitulat „J’ai vingt ans et je pars” (Am douăzeci de ani și plec).

În 1940, a luat parte la Bătălia de pe Loara, care i-a inspirat Ultima brigadă, 1946.

După căderea Franței în 1940, a fost demobilizat și a rămas în zona neocupată a Franței, iar prima sa piesă, Mégarée, a fost produsă la Monte Carlo în februarie 1942. A plecat în același an pentru a se alătura forțelor lui Charles de Gaulle. Druon a devenit aghiotant al generalului François d’Astier de La Vigerie.

În 1948, Druon a primit Premiul Goncourt pentru romanul său Marile familii (Les Grandes Familles), iar mai târziu a publicat două continuări.

La Fin des hommes (Sfârșitul oamenilor), ciclul său romanesc în trei volume (Les Grandes Familles, 1948; La Chute des corps, 1950; Rendez-vous aux Enfers, 1951), oferă o descriere nemiloasă a clasei conducătoare din perioada interbelică.

Druon a fost ales pentru cel de-al 30-lea fotoliu al Academiei Franceze, pe 8 decembrie 1966, succeduindu-i lui Georges Duhamel. A fost ales „Secretar Perpetuu” în 1985, dar a ales să demisioneze din funcție la sfârșitul anului 1999 din cauza bătrâneții. A desemnat-o cu succes pe Hélène Carrère d’Encausse să-l succedă, fiind prima femeie care a ocupat postul, și a fost numit Secretar Perpetuu Onorific după 2000. La moartea lui Henri Troyat, pe 2 martie 2007, a devenit decanul Academiei, cel mai longeviv membru.

În timp ce scrierile sale academice i-au câștigat un loc la Academie, Druon este cel mai bine cunoscut pentru o serie de șapte romane istorice publicate în anii 1950 sub titlul Les Rois maudits (Regii blestemați), 1955-1977, pentru a evoca blestemul care plana asupra urmașilor lui Filip cel Frumos.

Romanele au fost adaptate pentru televiziunea franceză în 1972, câștigând o audiență mai largă prin vânzări în străinătate, apoi din nou a fost adaptat pentru cinema în 2005, cu Jeanne Moreau în rol principal.

Scriitorul de fantasy, horror și science fiction, George R. R. Martin a declarat că romanele sale au fost o sursă de inspirație pentru seria sa fantastică A Song of Ice and Fire și l-a numit pe Druon „cel mai bun romancier istoric al Franței de la Alexandre Dumas-tatăl.”

Singura lucrare pentru copii a lui Druon – Tistou les pouces verts (Tistou cel cu degetele verzi) – a fost publicată în 1957 și tradusă în engleză în 1958 (ca Tistou of the Green Thumbs) și 2012 (ca Tistou: The Boy With Green Thumbs).

Druon a fost ministru al Culturii (1973–1974) în cabinetul lui Pierre Messmer și deputat al Parisului (1978–1981).

Cea de-a doua soție, Madeleine Marignac, cu care s-a căsătorit în 1968, i-a supraviețuit. Madeleine Druon a murit în 2016 la vârsta de 91 de ani.

Druon era și un descendent al autorului brazilian Odorico Mendes.

George RR Martin, autorul care a scris seria ce a devenit “Game of Thrones”, a declarat pentru The Guardian: ,,Regii blestemați are tot: regi de fier și regine strangulate, bătălii și trădări, minciuni și pofte, înșelăciune, rivalități familiale, blestemul templierilor, bebelușii schimbați la naștere, lupi, păcat și săbii, pricina unei mari dinastii și a tuturor consecințelor înființării unui imperiu, desprinse direct din paginile istoriei”.

Opere principale:

Romane: Ultima brigadă (La Dernière Brigade), 1946; Sfârșitul oamenilor (La Fin des hommes), o serie de 3 romane (Marile familii, 1948, Premiul Goncourt 1948; Căderea trupurilor, 1950; Întâlnire în iad, 1951); Voluptatea de a fi, 1954; Regii blestemați (Les Rois maudits), o serie de 7 romane istorice (Regele de fier, 1955; Regina sugrumată, 1955; Otrăvurile Coroanei, 1956; Legea bărbaților, 1957; Lupoaica Franței, 1959; Crinul și leul, 1960; Când un rege pierde Franța, 1977); Tistou cel cu degetele verzi (Tistou les pouces verts), 1957, roman pentru tineret; Alexandru cel Mare. Romanul unui zeu (Alexandre le Grand. Le Roman d’un dieu), 1958, roman mitologic; Memoriile lui Zeus (Les Mémoires de Zeus), două romane mitologice ( Zorii zeilor (L’Aube des Dieux), 1963; Zilele oamenilor (Les Jours des hommes), 1967;

Eseuri, drame și povestiri scurte: Mégarée, 1942, piesă de teatru; Galerianul (Le Galérien), cântec (1942); Cântecul partizanilor (Le Chant des partisans), cu Joseph Kessel, 1943 etc.

Citate asemanatoare

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.