Ceea ce pare dezordine in mine este zburdalnicie. Ceea ce pare scandal este avant, ceea ce pare agitatie, este de fapt viata.
Faptul ca toate vietile de pe pamant se sfarsesc cu moartea nu dovedeste ca moartea e tinta vietii.
Viaţă şi roman: viaţa nimănui nu este un roman. Viaţa noastră, a oricăruia, este alcătuită din nenumărate tangenţe la nenumărate romane.
Dupa ce descoperim ca viata n-are nici un inteles, nu ne ramane altceva de facut decat… sa-i dam un inteles.
Tinem la viata ca la o femeie iubita: pe zi ce trece, ii descoperim tot mai multe scaderi si totusi nu ne putem desparti de ea…
Sa nu crezi ca esti fara entuziasm si nu muncesti, fiindca ai descoperit ca viata n-are nici un rost: mai curand invers: ai ajuns la sarmana intelepciune ca viata n-are nici un inteles, fiindca esti slab si fara avant.
Urasti viata? Nu cred. Viata e ca o femeie pe care o iubesti si care te insala. Toata ura ce ti-o indrepti impotriva ei e in fond tot dragoste. Oare ai uri pe femeia care te-a inselat daca n-ai mai iubi-o inca?
In imperfectiunea naturii rezida perfectiunea ei. Perfectiunea este o idee a transcendentalismului abstract si, de aceea, este lucrul cel mai rau din lume. Omul muritor, supus bolii si foamei, pentru a trai trebuie sa lupte. Aceasta imperfectiune a omului constituie tocmai maretia lui si-i face viata scumpa si frumoasa. Puneti pe om la adapostul mortii, al bolii, al accidentelor, al nenorocirii, si veti face din el un paşă turc plictisit in trandavia fericirii sale.
Oamenii, in adancul sufletului lor, – parte care pastreaza inca, mai mult decat oricare alta, chipul original al naturii stramosesti -, au socotit intotdeauna ca propria lor viata nu este in puterea nimanui in afara necesitatii care conduce universul cu sceptrul sau de fier.