Omul, in inima caruia s-a inradacinat atat de adanc dragostea pentru viata, face tot ce-i cu putinta ca sa-si pastreze viata, atat de grea uneori si atat de scumpa intotdeauna.
Nu se poate sa traiesti mereu pe culmile muntilor… Viata este intocmai ca un drum pe care-l faci pe jos, la mari departari; in lungul campiilor intinse drumul este usor si banal; dar cand incepi sa urci coastele muntilor, devine mai greu, si dupa ce ai ajuns la culme, in fata ochilor ti se asterne o priveliste mareata – te simti exaltat si ochii ti se umplu de lacrimi -, iti vine sa canti si ai vrea sa ai aripi! Dar nu poti intarzia pe culme, caci trebuie sa-ti continui drumul si incepi sa cobori pe cealalta parte, dar esti atat de adanc preocupat de primejdia prapastiei de la picioarele tale, incat uiti cu totul de multumirea ce ai avut-o in timpul cat te-ai oprit pe culmi.
Nu cred in viata de apoi si nici n-o tagaduiesc: ma bucur pe cat pot de cea care ne-a fost daruita dinainte, ca parte din mostenire.
Curiozitatea de a trai: pentru mine viata e intotdeauna noua si plina de surprize…Viata e un spectacol variabil: toate scenele ei ma intereseaza, de la cele mai neinsemnate, pana la cele mai marete… Am toate curiozitatile, de-a pururi nesatioase: curiozitatea singuratatilor, a calatoriilor, a prieteniei, a iubirii, a cititului, a admiratiei, a tuturor viciilor si virtutilor. Niciodata n-am fost acelasi, nestatornicia e calauza curiozitatii.
Sa traim din plin: soarele nu rasare de doua ori pe zi si viata nu ne este harazita decat o singura data.