Ar fi nespus de regretabil daca adevarul ar fi intotdeauna “la mijloc”. Aceasta l-ar preface in apanaj al mediocritatii.
Ca adevarul poate avea si influente dezastruoase asupra noastra, nu marturiseste asupra valorii sale ideale, ci dovedeste numai slabiciunea noastra; suntem ca bolnavii care nu pot suporta aerul aspru si curat al muntilor.
Adevaruri mari cresc numai dintr-un pamant din care cresc si rataciri mari. Cine n-are indrazneala sa “greseasca” nu va descoperi niciodata adevaruri mari.
Nu-ti imbogatesti sufletul cu adevaruri marunte; cine si-ar face avere adunand praful de aur imprastiat pe pamant?
Sunt adevaruri pe care e cu neputinta sa le intelegi just, daca, inainte de aceea, nu ai trecut prin anumite rataciri.
Numai dupa ce au trecut prin mii de greseli in lucrurile cele mai insemnate pentru viata si libertate, numai dupa ce s-au saturat de a mai indura suferintele, ajunse la culme, oamenii se hotarasc sa inlature relele care ii apasa si sa remarce cele mai vadite adevaruri.
Desi iubim si prietenia si adevarul, totusi e o datorie sfanta sa pretuim mai mult adevarul.