Fiecare se ştie pe sine. Restul – presupuneri, mai subtile, mai puţin subtile. Cînd o să renunţăm la aroganţa de-a ne pretinde atotştiutori asupra semenului nostru?…
Cred că fericirea e un cuvânt de dicţionar. Sunt momente de mulţumire, e o desprindere de tine, de ceilalţi, dar, ca stare permanentă, aşa ceva nu există.
În momentul când îţi pierzi raţiunea de a mai exista, trebuie să-ţi faci o filosofie de viaţă în care să consideri că mai ai de ce să trăieşti. […] Am simţit că mai sunt folositoare la ceva. Altminteri, este foarte greu când pierzi tot ce înseamnă reper în viaţa ta.
Anul 1990 a fost cel mai urât an din viaţa mea. Am văzut atâta lume care şi-a întors cojocul pe dos, atâta lume care a făcut pe victima fără să fi fost. Nu accept că ai fost în Comitetul Central, dar spui că ai fost victimă a comunismului.
Dacă tot aş avea de ales, aş alege altceva. Oamenii, când vor să facă un bilanţ, se gândesc doar la aspectul profesional, nu la întreaga viaţă. Or, niciun succes profesional nu înlocuieşte nefericirile din viaţa unei persoane. Ideea că sunt cunoscută nu mă face să mă simt cu nimic deasupra altora. Consider că îţi face Dumnezeu o favoare, aşa cum îţi face când eşti sănătos. Dintotdeauna am vrut să schimb tot. Dar, oricum, nu se poate.
Votez întotdeauna din moment ce am acest drept. Dacă nu-ţi place niciun candidat, anulează-ţi votul, dar arată că ai o atitudine civică. Dacă stai acasă, n-ai niciun drept să te plângi!
…n-o să-mi spună nimeni că, după 20 de ani, mai este ca-n prima lună când a început iubirea dintre doi oameni.
Depinde cât sunt de potriviţi doi oameni în concepţii, în gusturi, câtă toleranţă au, contează foarte mult principiile, felul în care reuşeşti să comunici şi după ce marea flacără a iubirii nu mai este ce-a fost. Aşa cum există prietenii care durează o viaţă, tot aşa există şi căsătorii care durează o viaţă. Acum, concepţia este că, dacă a trecut marea iubire, divorţăm. Găsim alta.