Nu era vorba să fie un făt-frumos, nu ăsta era idealul ei, care să-i pună o iubire cum n-a mai fost la picioare, mai bine un bărbat adevărat cu o faţă liniştită, un om liniştit care ştie ce vrea, care nu şi-a găsit încă femeia ideală, poate cu părul uşor suflat cu argint, şi care avea s-o înţeleagă, s-o cuprindă în braţele lui ocrotitoare, s-o strivească de trupul lui cu toată puterea firii lui profunde, pasionate şi s-o mîngîie cu un sărut lung, lung. S-ar fi simţit ca în paradis. După un astfel de bărbat jinduieşte ea în amurgul acesta blînd de vară. Din toată inima îşi doreşte ea acum să fie a lui, numai a lui, logodnica şi mireasa lui în bine şi în rău, la bogăţie şi la sărăcie, la boală şi în sănătate pînă cînd moartea ne desparte şi acuma şi totdeauna şi în vecii vecilor.
(Ulise)
Șampania te face să simți că e duminică și că urmează zile mai bune.
O îngrijire atentă poate întineri o femeie cu douăzeci de ani, dar nu poate păcăli o scară.
Femeile doresc ceea ce iubesc, barbatii iubesc ceea ce doresc.
Les femmes désirent ce qu'elles aiment, les hommes aiment ce qu'ils désirent.
© CCC
Nu cred că avem un „drept” la fericire. Dacă ți se întâmplă să găsești fericirea, spune mulțumesc.
Pentru a fi completă ca femeie ai nevoie de un stăpân și în el o busolă pentru viața ta. Ai nevoie de un bărbat pe care să-l admiri și să-l respecți. Nu e de mirare că ești nemulțumită dacă îl detronezi, iar femeile nemulțumite nu sunt iubite prea mult timp.
Barbatul propune (femeia accepta adesea) si Dumnezeu dispune.
© CCC
Un bărbat care vorbeşte inteligent despre dragoste, nu e foarte îndrăgostit.
Ceea ce un bărbat observă, mai întâi, la o femeie este dacă ea îl observă.
Prietenia este un cadou prețios care nu poate fi cumpărat sau vândut. Valoarea ei este mai mare decât a munților de aur. Dacă îi ceri lui Dumnezeu un dar, mulțumește-i dacă nu îți trimite perle sau diamante, ci iubirea și încrederea prietenilor. Este vorba despre prietenii pe care îi poți suna la patru dimineața.
Există bărbaţi a căror prostie şi încăpăţânare întrec cu adevărat tot ce se poate aştepta de la o creatură a lui Dumnezeu.
Bărbăția constrânsă la sensibilitate nu este deloc bărbăție.
© CCC
Cea mai mare marsavie care se poate face unui barbat care ti-a luat nevasta este de a i-o lasa!
La plus grande saleté qu'on puisse faire à un homme qui vous a pris votre femme, c'est de la lui laisser!
Bărbaţii care plâng în faţa unei femei sunt nişte oameni foarte frumoşi şi au o forţă pe care niciun muşchi de suprafaţă n-ar putea-o întrece.
(Niste raspunsuri)
În vreme ce bărbații se uită la un meci de fotbal, beau bere sau joacă popice, ele, femeile, se gândesc la noi, concentrându-se, studiindu-ne, hotărând dacă să ne accepte, să ne arunce, să ne schimbe, să ne omoare sau, pur și simplu, să ne părăsească.
Dacă un bărbat afirmă că el e şeful în casă, înseamnă că minte şi în alte cazuri.
Să trăiești tristețea în profunzime este o experiență la fel de importantă ca a fi extrem de fericit.
Un barbat abil se ascundea sub aceasta infatisare modesta, un barbat care a stiut sa faca din prezenta lui o otrava placuta, pe care mi-o dadea si mi-o refuza capricios, ca s-o doresc din ce in ce mai mult.
Intre barbati si femei nu este posibila prietenia. Exista pasiune, ura, admiratie, dragoste, dar nu prietenie.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.