Edith Wharton

Edith Wharton, 24 ian. 1862 – 11 aug. 1937, scriitoare, romancieră, autoare de nuvele, poetă și traducătoare americană, câștigătoare a unui Premiu Pulitzer și de trei ori nominalizată la Premiul Nobel pentru Literatură în 1927, 1928 și 1930. A trăit 75 de ani.

Aristocrată din New York, Edith Wharton a scris poezie și ficțiune în principal despre viața înaltei societăți. Căsătoria ei cu un om de afaceri bogat i-a oferit lui Wharton suficient timp pentru a se consacra scrierii unor romane atât de cunoscute precum Casa veseliei (The House of Mirth), Vârsta inocenței (The Age of Innocence,) și Ethan Frome. La vârsta de 18 ani, publicase deja poezii în reviste, inclusiv prestigioasa revistă literară americană The Atlantic (fondată în 1857 ca The Atlantic Monthly în Boston, Massachusetts).

Copilăria lui Edith Wharton, pe atunci Edith Newbold Jones, a fost marcată de o viață confortabilă și călătorii. Provenind dintr-o familie americană bogată, locuia în New York, Paris, Florența și chiar în Germania, făurindu-și o imaginație ieșită din comun pe parcursul descoperirilor sale.

Dacă părinții ei nu au apreciat faptul că s-a dedicat scrisului în adolescență – a terminat prima nuvelă, „Fast and Loose” (Joc dublu), la vârsta de 15 ani – i-au finanțat, totuși, în 1878, ediția colecției de poezii care o va face cunoscută, „Versuri”.

Fast and Loose a fost scris la vârsta de paisprezece ani și conține tema whartoniană a femeilor captive, prin convențiile sociale și forțe fatidice, în căsătorii distructive.

Începând din 1880, producțiile sale au fost publicate în Atlantic Monthly, apoi în revista Scribner’s Magazine: Perspectiva doamnei Manstey (Mrs Manstey’s View), 1890, „Ethan Frome”, 1911.

A început să scrie după căsătoria din 1885. Opera ei sondează barierele convenției sociale, în special cele ale înaltei societăți, care stau în calea fericirii individuale.

Succesul de critică și de public al romanului Casa veseliei, 1905, a consacrat-o ca o scriitoare importantă.

A avut succes cu „Decorația caselor”(The Decoration of Houses), o lucrare publicată în 1897 cu colaborarea arhitectului Odgen Codman, dar mai ales cu Printre oamenii fericiți ai lumii (Among the happy people of the world), primul ei roman, în 1905.

Cel mai cunoscut roman al său este Ethan From, 1911, care explorează condițiile aspre ale vieții la fermă în New England.

Femeie cerebrală, dar și pasională, va cunoaște mai mulți bărbați, printre care Edward (Teddy) Robin Wharton, fără a-l găsi vreodată pe cel care i se potrivea. De asemenea, se va înconjura de personalități precum Henry James, Henri Adams, Theodore Roosevelt și, după instalarea sa la Paris în 1906, Paul Bourget, Anna de Noailles, André Gide sau chiar Jean Cocteau.

Prietenia strânsă cu mai vârstnicul Henry James i-a oferit sprijin și i-a influențat mult opera.

Edith Wharton a continuat să scrie, așternând cu fervoare pe hârtie lucrări care îi dezvăluie gustul ei pentru aventură: Reciful (The Reef), 1912, Vară (Summer), 1917, Vârsta inocenței (The Age of Innocence), 1920…

A scris aproape 50 de cărți și a lăsat un ultim roman neterminat, care va fi publicat postum în 1938.

Distincții și omagii:

1916: admiterea la gradul de Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare.

1921: câștigătoare a Premiului Pulitzer pentru romanul The Age of Innocence / Vârsta inocenței.

1923: ridicarea la rangul de doctor honoris causa în literatură de către Universitatea Yale.

1929: premiată cu medalia de aur, la categoria roman și ficțiune literară, acordată de Academia Americană de Arte și Litere.

1996: ceremonia de admitere în National Women’s Hall of Fame.

Opere principale:

Romane: Valea deciziei, The Valley of Decision, 1902; Casa veseliei, The House of Mirth,1905; Fructul copacului, The Fruit of the Tree, 1907; Regizorii, The Directors,1907; Ethan Frome, 1911; Reciful, The Reef, 1912; Obiceiul locului, The Custom of the Country, 1913; Vară, Summer, 1917; Marne, The Marne, 1918; Varsta inocentei, The Age of Innocence, 1920 (Premiul Pulitzer); Zâmbetele Lunii, The Glimpses of the Moon, 1922; Un fiu pe front, A Son at the Front, 1923; Recompensa mamei, The Mother’s Recompense, 1925; Somnul amurgului, Twilight Sleep, 1927; Copiii, The Children, 1928; Râul Hudson consolidat, Hudson River Bracketed, 1929; Zeii sosesc, The Gods Arrive, 1932; Corsarii ((The Buccaneers), 1938; Joc riscant, Fast and Loose, 1938

Nuvele: Piatra de încercare, The Touchstone, 1900; Sanctuar, Sanctuary, 1903; Doamna de Treymes, Mrs. de Treymes, 1907; Surorile Bunner, The Bunner sisters, 1916; Febra romană, Roman Fever, 1934; După aceea, Afterward; Instanțe cruciale, Crucial Instances; Tragedia muzei, The Muse’s Tragedy;

Altele: Vara primei iubiri, Sufletul omului, Obstacole, Fugara, Rivalitate, New York-ul de altădată, Sâmbure de rodie.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.